“Nimeni nu stie ce se va intampla a doua zi dupa liberalizarea pietei gazelor”

Anterior, in aceeasi conferinta, Niculae Havrilet, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Energie (ANRE), a afirmat ca a propus Guvernului anularea calendarului de liberalizare a pietei gazelor pentru consumatorii non-casnici incepand de la 1 iulie, desi calendarul prevedea finalizarea liberalizarii la 31 decembrie 2014.
“Ce se va intampla cu cei 170.000 consumatori care vor fi afectati de aceasta reglementare? Nu se stie ce se va intampla. Ar trebui ca acest calendar sa fie extins, pentru a fi incetinita cresterea pretului de productie interna”, a spus Stab.
In opinia sa, este necesara o piata functionala, o piata spot de gaze, care sa determine o predictibilitate asupra preturilor.
“Fie ca ne place sau nu, Romania inca se bazeaza pe importuri. Daca din iulie nu va mai fi o piata reglementata pentru non-casnici, cine va face importurile”, afirma sursa citata.
El a amintit ca exista doar doi producatori de gaze in Romania si o singura sursa de import, iar pe pietele angro din Europa exista mii de tranzactii pe zi.
Si presedintele E.ON Romania, Frank Hajdinjak, a criticat masura ANRE de a propune liberalizarea totala a pietei gazelor pentru industrie de la 1 iulie.
“Acest pas este foarte periculos pentru industrie si pentru toti operatorii din sectorul gazelor, pentru ca scade consumul, scad volumele furnizate, iar noi pierdem consumatorii. Sa fim seriosi, nu avem piata, din moment ce exista doar doi producatori interni. Consiliul Concurentei ar trebui sa se uite la acest sector. O masura ar fi sa spargem producatorii, astfel incat in loc de doi sa fie sase-sapte si sa existe competitie pe piata”, a spus Hajdinjak.
Presedintele ANRE, Niculae Havrilet, explicase anterior ca masura este necesara intrucat pretul pietei a devenit mai mic decat cele stabilite in calendarul de liberalizare, ca urmare a scaderii preturilor pe pietele internationale si a unor importuri mai mici de gaze.
“Propunem Guvernului ca de la 1 iulie sa finalizam procesul de liberalizare din sectorul industrial si sa beneficieze si acestia (consumatori non-casnici – n.r.) de posibilitatea de a accesa preturi mai mici decat cele prevazute in calendar. Calendarul actual prevedea cresteri de preturi la niveluri mai mari decat sunt preturile acum, ceea ce nu mai este fezabil, asa ca propunem anularea calendarului”, a spus Havrilet.
El a aratat ca 75% din piata gazelor sunt consumatori industriali, din care 16% inca platesc tarife stabilite de ANRE, iar pentru acestia este necesara eliminarea calendarului de liberalizare.
Restul de 25% din piata reprezinta consumul casnic, pentru care liberalizarea va fi finalizata in …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *