Actorul Ovidiu Iuliu Moldovan a incetat din viata, miercuri seara, la Spitalul Universitar din Bucuresti. Managerul spitalului, Gheorghe Iana, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca actorul a fost internat in urma cu doua zile, el suferind de ciroza decompensata.
Ovidiu Iuliu Moldovan s-a nascut pe 1 ianuarie 1942 la Sarmas, in judetul Cluj si a absolvit cursurile Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica, Bucuresti, in1964, la clasa profesorului Octavian Cotescu.
De-a lungul carierei de peste 40 de ani, Ovidiu Iuliu Moldovan a stralucit nu numai pe scena diverselor teatre din tara, dar si in roluri cinematografice sau in recitaluri de poezie. De altfel, actorul era, probabil, cea mai cunoscuta voce care a recitat Eminescu.
La Teatrul National Timisoara, unde a debutat si a jucat in perioada 1965 – 1969, Ovidiu Iuliu Moldovan a putut fi vazut in roluri precum Mio -” Pogoara iarna” de M.Anderson, regia Emil Reus, Paul – „Dactilografii” de Schisgall, regia Ianis Veakis, Emilian – „Romulus cel Mare” de F. Durrenmatt, regia Constantin Anatol, Adam – „Anotimpurile” de Werker, regia Aureliu Manea, sau Sebastian – „A 12-a noapte” de W.Shakespeare.
Pe scena Teatrului National Bucuresti, unde a inceput sa joace din 1970, Ovidiu Iuliu Moldovan a aparut in roluri precum Baronul – „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, Penteu – „Bacantele” de Euripide, regia Mihai Maniutiu, Platonov – „Platonov” de A.P. Cehov, regia Ivan Helmer, Tamerlan – „Tamerlan cel Mare” de William Shakespeare, regia Victor Ioan Frunza, Lopahin – „Livada de visini” de A.P. Cehov, regia Andrei Şerban, Orsino – „Noaptea regilor” de William Shakespeare, regia Andrei Şerban, Avram Iancu – „Avram Iancu” de Lucian Blaga, regia Horea Popescu, Iason – „O trilogie antica – Medeea” dupa Euripide si Seneca, regia Andrei Şerban, Gelu Ruscanu – „Jocul ielelor” de Camil Petrescu, regia Sanda Manu si multe altele.
Actorul a aparut si in numeroase filme artistice, precum „Despre o anume fericire”, regia Mihai Constantinescu (1974), „Actorul si salbaticii”, regia Manole Marcus (1975), „Dincolo de pod”, regia Mircea Veroiu (1976 ), „Profetul, aurul si ardelenii”, regia Dan Pita (1978), „Artista, aurul si ardelenii”, regia Mircea Veroiu (1978), „Bietul Ioanid”, regia Dan Pita (1980), „Castelul din Carpati”, regia Stere Gulea (1982), „Intalnirea”, regia Sergiu Nicolaescu (1983), „Punct si de la capat”, regia Alexa Visarion (1986), „Cuibul de viespi”, regia Horea Popescu (1988), „Craciun insangerat”, regia Claudio Nasso (productie Canada, 1996).
Insa nu mai putin apreciat a fost Ovidiu Iuliu Moldovan si pentru interpretarea rolurilor pe care le-a detinut in filme de televiziune, ca „Un august in flacari”, regia Dan Pita, Radu Gabrea (13 episoade, 1975), „Nimeni nu moare”, regia Constantin Chelba (1984), sau in piese de teatru pentru micul ecran – „Robespierre” dupa R. Rolland (1973), „Cei din urma” dupa M.Gorki, regia Radu Penciulescu (1975), „Turnul de fildes” dupa C. Petrescu, regia Cornel Todea (1980), „Steaua fara nume” de M.Sebastian, regia Eugen Todoran (1983).
De asemenea, cunoscutul actor a avut pste 60 de roluri in piese de teatru la radio (regizori: Constantin Moruzan,Cristian Munteanu, Dan Puican, Leonard Popovici etc.) si peste 80 de emisiuni de poezie – recitaluri „Eminescu”.