Fortele Democratice Siriene (FDS) au atribuit jihadistilor Statului Islamic atacul cu masina capcana care a lovit localitatea Cheheil, situata la aproximativ 12 km de principala baza a FDS in provincia Deir Ezzor, unde alianta kurdo-araba duce lupte impotriva ultimei redute a Statului Islamic in Siria.
„Masina capcana a fost actionata de la distanta” la trecerea convoiului ce transporta angajati ai campului petrolifer Al-Omar, care era escortat de membri ai FDS, a precizat OSDO.
Printre victime figureaza 14 angajati ai campului petrolifer si sase „recruti” ai fortei care duce lupte impotriva ultimei redute a Statului Islamic in localitatea Baghouz, circa 100 km de aici, potrivit organizatiei neguvernamentale citate.
Un purtator de cuvant al FDS, Adnane Afrin, a confirmat atentatul, dar nu a putut sa furnizeze un bilant al victimelor.”Exista civili, in mare parte angajati, dar si militari” printre victime, a spus el intr-o declaratie facuta la Al-Omar, unul din cele mai importante campuri petrolifere din tara. „Sunt celule (jihadiste) care incearca sa impiedice avansarea …





