Zeci de bucuresteni au infruntat ploaia mohorata de ieri ca sa-si vada pe viu alesii, la picioarele marelui pasoptist Nicolae Balcescu, a carui statuie amplasata in Par-culetul Izvorul Rece incheie timid axa monumentelor insirate pe cel mai vechi bulevard al Capitalei.
Nu s-au adunat chiar ca la bradul din Piata Unirii, dar ceva imbranceli s-au produs si la statuie, satisfactia de data asta fiind, pentru unii, ca au reusit sa-si pupe efectiv Neculaii: Ontanu si Vacaroiu.
Pentru evenimentul care a strans in zona toata floarea politicii romanesti, politia a blocat bulevardul Carol, de la intersectia cu Mosilor pana la Traian. Condamnati la rutele alternative, soferii au strans din dinti a treia zi consecutiv, blazati deja in fata traficului din Bucuresti, care a devenit doar o chestiune de stat la coada.
Cu cateva minute inainte de ora 11.00, primarul sectorului 2, Neculai Ontanu, taiat la mijloc de un tricolor, isi frange mainile si face curse in mijlocul parculetului. Are emotii. Bucurestenii incep sa se adune. Ploua marunt. „Am inteles ca l-a adus si pe Balcescu?”, cere lamuriri o voce gajaita din spate. „Da? Basescu, Basescu, a venit?”, se ridica pe varfuri un batran. „N-a venit, bre, stai potolit in locul matale, ce ai, te mananca?”, il linisteste un barbat din multime.
Invitatii isi fac aparitia unul cate unul: presedintele Traian Basescu, Preafericitul Daniel, Patriarhul Romaniei, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, fostii presedinti Emil Constantinescu si Ion Iliescu, deputatul PD Anca Boagiu, Constantin Balaceanu Stolnici, Razvan Teodorescu si altii.
„Oda Bucuriei” ajuta la solemnitatea momentului si la dezvelirea statuii. Presedintele Basescu mai in fata, Patriarhul Daniel imediat langa, Nicolae Vacaroiu tine aproape, primarul Ontanu nu indrazneste sa intre in fata, dar priveste patruns drept in ochii lui Balcescu, iar fostul prefect al Capitalei, Gabriel Oprea, fuga si el in centru, langa sfoara. Lumea aplauda. Se fluiera timid. Balcescu isi arata umerii in bronz, mult prea asemanatori cu ai lui Maniu din Piata Revolutiei. Sculptorul e acelasi: Mircea Spataru.
Timp de jumatate de ora, auditoriul invata pe de rost, ca si prezentatoarea ceremoniei, fraza care a introdus pe fiecare vorbitor: „Cu ocazia dezvelirii monumentului marelui om politic si carturar Nicolae Balcescu, figura proeminenta a Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, ia cuvantul….”.




