Reciclarea si colectarea selectiva a deseurilor raman probleme dificile ale societatii romanesti, atat in mediul urban, cat si in cel rural, in ciuda campaniilor si eforturilor depuse in ultimii ani de diverse organizatii de mediu sau de initiative private. Aruncarea gunoaielor „pe garla” a ajuns un fel de sport national. Colectarea deseurilor de catre persoane fizice, activitate care poate fi o sursa de venit pentru unii, ridica probleme pentru autoritati si lucrurile ajung intr-un aparent blocaj, din care toata lumea pierde – mai cu seama mediul.
Exista, insa, solutii. TOTB.ro scrie despre un site conceput si dezvoltat de catre voluntari, care ofera informatii valide si utile despre peste 5.000 de colectori acreditati din toata tara si propune un spatiu virtual de intalnire intre cei care doresc sa doneze deseurile din gospodarie si cei care ar putea sa le primeasca, pentru a le valorifica. Ideea de a pune in contact oamenii care vor sa doneze deseuri si colectorii informali (cei care traiesc din sortarea si valorificarea deseurilor, in special de la gropile sau rampele de gunoi) functioneaza in alte parti – spre exemplu, in India. De ce nu ar functiona si la noi?
Ne-am obisnuit cu peisajul romanesc plin de gunoaie. Trecem pe langa peturi aruncate pe marginea raurilor sau prin cranguri, oftam ca „asa-i la romani”, poate facem o fotografie, poate adunam niste deseuri de care de-a dreptul ne impiedicam, dar cam atat. In orasele mari, de cand au aparut containere destinate colectarii selective, au mai inceput sa se schimbe lucrurile (in teorie, cel putin). La tara, colectarea selectiva este un concept de care lumea nu a aflat. Aici, deocamdata, evolutia la acest capitol se masoara in numarul de tomberoane detinute de gospodariile dintr-un sat. Nu toata lumea considera ca merita sa plateasca o taxa lunara pentru a avea gunoiul ridicat din fata portii, o data pe saptamana. Exista sate si sate: in unele, la aproape fiecare poarta vezi un astfel de tomberon; in altele, masina de ridicare vine doar pentru cateva. Dar, per ansamblu, aruncarea gunoaielor inca se face, foarte mult, in natura. Ca lucrurile sa se schimbe, este nevoie de munca de informare si educare in acest sens, a adultilor, in special, pana nu sufocam cu totul natura cu resturi care nu sunt biodegradabile.
Vorbim de mult timp despre deseuri in Romania, despre cum si unde aruncam gunoiul, despre lipsa unui sistem coerent de colectare si reciclare, despre cum ONG-urile incearca sa faca (si fac) treaba autoritatilor, cand si unde pot, despre rampe de gunoi precum Pata Rat si despre oameni care traiesc din gunoaie, intr-o „organizare” la voia intamplarii, incurajata de lacune legislative sau de neaplicarea legilor existente. In toamna anului trecut, TOTB a organizat si dezbateri pe aceste probleme, discutand despre risipa de hrana din Romania si despre (ne)colectarea corecta a deseurilor. Dar, dincolo de discutii si de initiative tot mai multe, care apar peste tot in tara (este drept, cele mai multe din sectorul privat sau venite dinspre comunitate), numarul gunoaielor continua sa creasca. Inainte de 1989, colectarea deseurilor era o treaba luata in serios, pentru ca, altfel, existau consecinte. Frica de consecinte, obligativitatea, impunerea cu forta – faceau ca fierul vechi sa ajunga in centrele de colectare, la fel sticlele goale si borcanele sau hartia. Tin minte sambetele dedicate muncii patriotice, cand elevi si profesori deopotriva adunam astfel de deseuri, le sortam si la trimiteam punctelor de colectare. Existau chiar si competitii intre scoli, care colecteaza mai multa hartie sau mai multe sticle. Iar pentru cei care colectau exista o recompensa financiara – mica, dar exista.
Odata disparut sistemul construit pe frica si consecinte, a disparut si simtul responsabilitatii: am inceput sa aruncam gunoaie peste tot. Plasticul, ambalajele sclipitoare, dozele de aluminiu, toate acestea si multe altele si-au facut loc in vietile si gospodariile noastre, pentru ca apoi sa troneze nestingherite in paduri, pe ape, pe marginea santurilor, pe sub banci in parcuri, la iesirea din scoli sau institutii publice, in spatele curtilor, in rape, pe sub tufe si pe vai. Aruncarea gunoaielor pe garla a devenit un fel de sport national, iar in mediul rural asta se poate observa, din pacate, cel mai bine. O dovada ca lucrurile se pot schimba si aici este ca tot mai multa lume, din mediul rural, incepe sa considere ca obligativitatea existentei unui tomberon la fiecare gospodarie si obligativitatea abonarii la un serviciu de colectare a deseurilor ar insemna o foarte mare diferenta si ar fi necesare, chiar daca impuse cu forta, prin decizii ale consiliilor locale, spre exemplu. „Nu cred ca daca omul ar avea tomberonul in curte s-ar mai deranja sa se duca cu peturile pana la vale, sa le arunce acolo. Si 14 lei pe luna pentru a arunca gunoiul corect si a-l avea ridicat din fata casei nu este o suma pe care sa nu ti-o poti permite”, imi spunea deunazi un vecin de aici din sat.
O alta problema care este des invocata, de data aceasta in mediul urban, este scormonirea prin gunoaie facuta de cei care cauta peturi, sticle, doze, pentru a obtine niste bani de pe urma lor. „Supravietuitorii din gunoaie” sunt acuzati ca imprastie deseurile, fac mizerie, scotand totul din containere si lasand un dezastru in jurul acestora; nu de putine ori, acesti oameni sunt amendati, pentru ca asa prevede legea. In urma cu mai multi ani, in Cluj nu prea gaseai containere de gunoi care sa nu fie scormonite si uneori aproape goale, dar impresurate de deseurile imprastiate pe langa ele. Ca sa previna acest fenomen, unele asociatii de locatari imprejmuiau containerele cu garduri, puneau lacat si sperau ca locul sa fie lasat in pace. Nu de putine ori, gardurile sau lacatele erau taiate. La alte blocuri, localnicii au incercat o alta strategie: aruncau in containere numai deseurile care nu mai puteau fi nicicum refolosite si lasau langa acestea, in pungi de plastic sau cutii de carton, deseuri precum peturi, doze de aluminiu, sticle, borcane, papuci uzati, haine, aparatura electronica etc. – adica tot ce ar fi? putut fi, intr-un fel, valorificat de catre altii. Strategia a redus, intr-o oarecare masura, scormonirea containerelor, dar nu a oprit-o definitiv.
In acest context, initiative precum lansarea site-ului www.colectaredeseuri.ro se pot dovedi extrem de utile. Site-ul promoveaza colectarea selectiva si contine peste 5.000 de colectori acreditati de deseuri, din toata tara, organizati pe judete si localitati, cu date de contact si adrese. Totodata, pe site se pot gasi informatii folositoare despre colectarea diferitelor tipuri de deseuri, dar si o sectiune destinata anunturilor de colectare de deseuri si una destinata donatiilor de deseuri, care incurajeaza persoanele care au prin casa obiecte pe care nu le mai folosesc sa le faca o poza si sa puna, pe site, un anunt pentru oferirea lor gratuita, in loc sa se debaraseze de ele aruncandu-le. Site-ul este conceput si dezvoltat de Ionut Parausanu, fondator Ecosemnal, care spune ca informatiile despre firmele care colecteaza deseuri si punctele lor de colectare exista „de prin 2011 pe site-ul ANPM, sub forma unor fisiere Excel. Noi le-am luat de-acolo, le-am prelucrat putin si le-am republicat intr-o forma care este mai accesibila. Mai departe, rolul nostru ar fi sa facem site-ul suficient de vizibil, astfel incat firmele de colectare omise de numaratoarea ANPM sau alte firme noi sa isi doreasca sa apara in baza de date a site-ului, sa se inregistreze si sa furnizeze mult mai multe informatii decat cele colectate de ANPM”.
La nivel de intentie, destui romani ar fi dispusi sa nu mai arunce totul la gramada, dar nu prea stiu ce sa faca, concret, ca sa isi sorteze singuri deseurile si sa le duca unui centru specializat. „Acesti oameni ar trebui sa stie ceva ce a spus Constantin Brancusi si anume ca: „Lucrurile nu sunt greu de facut. Greu este sa te pui …
