Sentimentul de vinovatie, atunci cand cineva si-l permite sa il aiba, are un parcurs formator in viata. De mii de ani principiile de functionare ale religiilor se bazeaza pe sentimentul de vinovatie, pedeapsa si iertare, pe judecata actiunilor reprobabile de care nu scapi niciodata.
Religiile au aparut ca o nevoie a oamenilor de a-si regla sentimentele, calitatea vietii si calitatea relatiilor cu oamenii. Pe de alta parte, a existat mereu curentul care promoveaza absenta regretelor, a vinovatiei, pe care l-am putea numi cu usurinta egocentric.
Plecand de aici si de la modul in care oamenii procedeaza diferit cu sentimentul de vinovatie, ne intrebam ce poate fi atat de greu de suportat in starea de vinovatie, ce este atat de intolerabil incat in curriculum-ul nostru evolutiv s-au dezvoltat forte care sa lupte impotriva naturii umane. Suportam starea de vinovatie si o folosim ca un semnal de alarma, o punem in relatie pentru a repara o rana pe care am produs-o fara sa stim, o evitam prin alte actiuni auto-distructive continue sau pur si simplu o suspendam,
Dorinta de reparatie
Va ofer cateva exemple despre cum procedam diferit cu vinovatia. a”Ma simt atat de vinovata pentru a??”, ii spun supervizorului meu, care imi raspunde amuzat: a”Acum macar stim ca nu sunteti psihopata”. Am ras amandoi si m-am simtit eliberata de nelinistea pe care mi-o crea starea de vinovatie. Nu am scapat de problema de fond, dar am putut vorbi in liniste despre sentimentul de vinovatie pe care il aveam fata de o persoana. Dorinta de reparatie a venit in prim-plan.
a”Eu nu ma simt vinovat de nimic, ba chiar sunt fericit cu ce am facut si sunt bine”, spune o alta persoana care a ranit cateva suflete si a despartit doua familii, dintr-o razbunare, chipurile, reparatorie. Triumful, negarea realitatii psihice si dispretul in locul anihilarii, adica totul pentru a nu simti epuizarea rezervelor iubirii si stimei de sine. Pentru ca oricat s-ar incerca sa se evite ceva, tot acolo se ajunge, panica paralizanta pune stapanire pe persoana in cauza, venind din alta parte, in mod disimulat, punandu-l in depresie. Este un ragaz necesar in fata sentimentelor mult prea apasatoare si penibile.
O alta persoana dadea mancare alterata bebelusului, citind pe eticheta data de expirare, concluzionand ca produsul a expirat. a”M-am gandit ca vreau sa imi omor copilul”, spune cu o seninatate absoluta, fara nicio remuscare, fara urma de vinovatie. Psihopatia exprima faptul ca persoana se identifica cu forta primitiva, cruda, total imorala si nu are nevoie nici de rationalizare a comportamentului sau, nici de aderare la valori solide, ci de o identificare cu un parinte atotputernic si crud cu care relatia buna, iubitoare era indisponibila, fragila sau usor de distrus. Aici, sentimentul de vinovatie nu a avut o samanta din care sa rasara ca un vlastar.
Semnalul de avertizare
Sentimentul de vinovatie este judecata dureroasa – a”am gresit” – legata de o intamplare din trecut, asupra careia nu mai poti interveni, pe care trebuie sa o accepti, dar la care nu accepti ca ai avut vreo contributie. Nu mai poti schimba nimic in cursul intamplarilor care au provocat atata durere si stari traumatice, iar aceasta situatie implacabila nu poate fi suportata decat cu daune majore in interior. Astfel ca anticiparea sentimentului de vinovatie poate actiona ca un semnal de avertizare pentru o durere foarte mare viitoare si poate inhiba actiunea care ar angaja acel lucru groaznic ce s-ar putea intampla si ar provoca atata neplacere. Sentimentul de vinovatie devine un regulator intern asupra tendintelor agresive care ar putea provoca durere si ar putea rani sau chiar omori. Regretele si remuscarile ce ar urma sunt mai greu de suportat decat inhibarea descarcarii ostilitatii prin intermediul unui act agresiv? sau unei incalcari a constiintei morale.
Ce se schimba in organizarea?interna?
Teama fata de o pedeapsa reala sau de o realitate amenintatoare perceputa ca infern nu genereaza sentimente de vinovatie, doar anxietate, neliniste, temere si un comportament de a evita pedeapsa sau iadul. Ca un copil care a spart o cana si, de teama dojenii mamei, ascunde cana. Doar aparitia constiintei morale, a structurilor psihice superioare, a unui univers intern spatiat topic poate face posibil ca frica si pericolul sa fie traite intern. Pericolul ameninta din interior, iar frica este resimtita cand se intampla ceva groaznic in interiorul personalitatii, cand ar putea sa se produca o pierdere a stimei de sine, a sentimentelor placute, a starii de bine, a sigurantei si protectiei care au fost prezente pana atunci, o pierdere a afectiunii persoanelor care il reflectau ca fiind bun, frumos, curajos, onest, solar.
Ceea ce constiinta morala si sentimentul de vinovatie aduc nou in evolutia emotionala este reglarea iubirii si stimei? de sine.? De teama anxietatii coplesitoare, a pedepsei ce ar urma, a pierderii iubirii celorlalti, sentimentul de vinovatie vine ca un anticipator de dezastru cauzat de fortele ostile interne ce ar duce la pierderea stimei de sine, adica la …
