Cum sa previi deshidratarea pe timpul verii: 6 sfaturi pentru tine si copilul tau

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Cand soarele arde nemilos, trebuie sa fii foarte atent la fenomenul deshidratare. Adultii sunt si ei expusi, insa cei mai sensibili la acest capitol sunt copiii. Ei pierd foarte repede apa prin transpiratie, iar corpul lor mic se supraincalzeste mult mai usor decat al unui adult. Asa ca o hidratare corecta pe timpul verii ar trebui sa fie prioritatea numarul unu a fiecarui parinte.

Indiferent unde te duci si pentru cat timp, nu uita sa iei cu tine cateva sticle cu apa. Chiar daca stii ca, de exemplu, in parc este un chiosc de unde poti lua apa, sau o tasnitoare cu apa potabila, nu te baza doar pe ele. Se poate intampla orice, iar tu trebuie sa fii pregatit.

Cea mai propice perioada pentru a scoate copiii afara din casa sunt dimineata devreme sau seara foarte tarziu. Atunci este mai racoare si sunt sanse mai mici ca un copil sau un adult sa se deshidrateze brusc.

3. Fa un program de pauza de apa
Chiar daca pare ca nu ii este sete, ar trebui sa-i faci copilului un program de baut apa. Medicii pediatri recomanda ca un pahar la fiecare 20 de minute este indicat copiilor activi sau care practica un sport. In functie …

spot_img