Dreptul la vot si alegerile libere
N-as fi insistat asupra acestui subiect dacǎ n-ar fi revenit tot mai des in spatiul public, inclusiv din partea unor persoane pe care le pretuiesc, argumentul – folosit impotriva celor care au pledat pentru neparticiparea la scrutinul de duminica trecutǎ – cǎ pentru dreptul la vot s-a murit in decembrie 1989, de unde renuntarea, fie si circumstantialǎ, la acesta ar constitui o impietate. (Precizez cǎ nu mǎ simt direct vizat, intrucat eu am argumentat, in aceastǎ paginǎ, pentru prezentare si vot anulat.)
Ca argumente faptice, as aminti celor mai tineri cǎ dreptul la vot era unul dintre putinele drepturi cetǎtenesti real garantate sub regimul comunist. As spune cu asupra de mǎsurǎ, cǎci cei care indrǎzneau sǎ nu si-l exercite aveau tot felul de neplǎceri, incepand cu vizitele echipelor de agitatori in ziua alegerilor si terminand cu a”luatul la intrebǎri” in diverse ocazii ulterioare. As mai aminti cǎ, pe 15 noiembrie 1997, muncitorii brasoveni au cam boicotat alegerile parlamentare.
Se confundǎ, cu bunǎ stiintǎ, dreptul la vot cu alegerile libere. Acestea au constituit in 1989, intr-adevǎr, una dintre revendicǎrile principale ale demonstrantilor atat la Timisoara (unde s-au aflat pe primul punct al declaratiei-program a Frontului Democratic Roman), cat si la Bucuresti si in alte orase unde s-a scandat a”Vrem alegeri libere”.
Or, alegeri cu adevǎrat libere nu avem. Am enuntat si cu alte prilejuri motivele pentru care afirm aceasta, reiau pe scurt cateva dintre ele, cu riscul de a deveni plictisitor.
Conditia unor alegeri libere este garantarea dreptului de asociere in partide politice. Or, acest drept este negat in mod flagrant prin prevederea Legii partidelor, care conditioneazǎ inregistrarea de existenta a 25.000 membri fondatori, dintre care cate 700 cu domiciliul in 18 judete. Conditii existǎ si in alte tǎri ale Uniunii Europene, dar, de exemplu, in sapte dintre acestea sunt suficienti panǎ la 10 membri, iar al doilea cel mai restrictiv stat este Portugalia, care cere 7.500 semnǎturi.
Apoi, este conditionat dreptul de a fi ales, adicǎ participarea la alegeri, de strangerea (la alegerile pentru Parlamentul European) a 200.000 semnǎturi pentru partide si 100.000 pentru candidatii independenti. La alegerile parlamentare, este necesarǎ depunerea unui depozit echivalent cu cinci salarii minime pentru fiecare candidat, depozit care se restituie numai celor care obtin 2% din voturi. Deci un partid care vrea sǎ aibǎ candidati in toate colegiile (altfel nu prea are cum sǎ atingǎ pragul electoral) are nevoie de cateva milioane de lei. Cu alte cuvinte, sǎracii nu se bucurǎ de dreptul de a fi alesi – iertatǎ sǎ-mi fie devierea de stanga.
Mai departe, candidatii nu au conditii egale de participare. La alegerile pentru PE, timpii de antenǎ la Radioul si Televiziunea publice revin in proportie de patru cincimi partidelor care au deja membri in Parlamentul European (chiar dacǎ nu le-au dobandit prin participarea la alegerile precedente – cazul PNTCD si al PMP din acest an). Prevederi similare existǎ la toate tipurile de alegeri.
O altǎ inegalitate apare la reprezentarea in birourile sectiilor de vot, unde aceleasi partide a”parlamentare” au asigurat cate un loc, iar ce rǎmane (dacǎ rǎmane) este distribuit prin tragere la sorti restului candidatilor, considerati a”de rang inferior”. In spetǎ, anul acesta cate sase locuri au …