Gigi Becali, banuit ca a spalat banii Camatarilor

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Patronul Stelei este cercetat de procurori pe motiv ca ar fi folosit clubul de fotbal drept paravan pentru mai multe tranzactii financiare suspecte.

Gigi Becali, finantatorul echipei de fotbal Steaua, este suspectat ca ar fi folosit clubul sportiv – inca de la momentul la care l-a preluat – drept paravan pentru mai multe tranzactii financiare suspecte. Asa arata un raport al Oficiului National pentru Combaterea Spalarii Banilor (ONCSB), inclus in dosarul transferurilor ilegale de fotbalisti, aflat acum pe rolul Tribunalului Bucuresti.

Potrivit raportului, este posibil ca o parte din banii „spalati” de Becali prin clubul Steaua sa fi provenit chiar din infractiunile comise de gruparea interlopa condusa de fratii Ion si Vasile Balint, mai cunoscuti drept Nutu si Sile Camataru. Toate aceste informatii furnizate de specialistii Oficiului sunt verificate acum de procurorii Parchetului General.

Prietenul interlopilor

Patronul din Ghencea a intrat in vizorul specialistilor ONCSB inca din 2003, in urma unei solicitari a politiei. „Avand in vedere suma (care a fost depusa in mai multe transe in cuantum de miliarde de lei in conturile SC Fotbal Steaua Bucuresti SA, cu motivatia ?aport capital social?), este impropie manipularea acesteia in cash”, arata specialistii Oficiului. (…) In mod normal, operatiuni de asemenea valori se efectueaza, prin viramente bancare, din contul actionarului catre societatea careia ii face aport la capitalul social. (…) Este posibil ca prin astfel de operatiuni de depunere/retragere de numerar George Becali sa incerce sa ascunda provenienta reala a banilor”, arata specialistii Oficiului.

Dupa cum au explicat surse judiciare, ONCSB a facut apoi legatura intre banii depusi si retrasi apoi de Becali din conturile Stelei si relatiile lui cu lumea interlopa. „Este posibil ca o parte din terenuri sa fi fost dobandite de George Becali cu bani proveniti din savarsirea infractiunilor de talharie, santaj (asa cum ne-a precizat in sesizare Inspectoratul General al Politiei), iar o alta parte sa aiba ca provenienta terenul Ministerului Apararii Nationale”, se mentioneaza in raport.

„Este arhicunoscuta relatia lui Becali cu Nutu Camataru. De altfel, patronul Stelei a fost audiat intr-unul dintre dosarele interlopului, dar a precizat ca imprumuta doar bani de la acesta din urma”, au explicat sursele citate.

Piturca, actionar la Steaua pe banii lui Becali

Pe de alta parte, specialistii Oficiului banuiesc ca, pentru a putea spala nestingherit „banii negri” – ai sai sau ai prietenilor sai -, Gigi Becali „a cooptat”, in acte, inca trei actionari la Steaua: nepotul sau, Lucian Mihai Becali, actualul selectioner al echipei nationale, Victor Piturca, si omul de afaceri George Gaita.

„Legea nu-i permitea sa fie actionar unic, asa ca a depus, in numele celor trei, diverse sume, cu titlul de ?aport de capital social?. Cei trei au devenit, practic, actionari pe banii lui Becali. (…) Apoi, atat Gigi si Lucian Becali, cat si Victor Piturca au scos din conturile clubului, sub forma de imprumuturi, peste 11 miliarde de lei vechi”, au explicat aceleasi surse.

Potrivit specialistilor, modalitatea clasica de a pierde „urma” banilor „curatati” consta in depuneri si retrageri repetate de sume foarte mari in numerar. Intamplator, aceasta a fost si modalitatea aleasa de Becali pentru a „finanta” Steaua, au conchis specialistii.

spot_img