ING, Emporiki, Alpha Bank, Bancpost si MKB Romexterra au scumpit creditul pentru locuinte

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Asigurarile guvernantilor si ale Bancii Nationale nu au mare influenta. In pofida asigurarilor de revigorare a pietei bancare, anume a imprumuturilor, trei banci de top, dar si altele mai mici au hotarat majorarea costurilor la creditele pentru locuinta.

Astfel, ING Bank, Emporiki Bank, Alpha Bank, Bancpost si MKB Romexterra au trecut la o noua crestere a dobanzilor la creditele ipotecare. In cazul primelor doua s-a operat o crestere de aproape 2% la creditele in lei, iar pentru celelalte s-a luat decizia de majorare cu peste 1,5% la dobanzile pentru credite in euro, scrie Cotidianul.

De exemplu, dobanda la Alpha Bank a ajuns la 10,21% pe an de la un precedent de 8,54% anual. ING Bank a operat modificari pentru toate creditele in lei pentru o locuinta noua. Produsul bancar Avantaj Plus are acum o dobanda de 14,5%, mai mare cu 2%, la fel cum s-a marit si la Avantaj Plus Standard, dar care a ajuns la 18%, in timp ce dobanda la creditul cu avans redus este de 15%, in crestere cu 0,5%.

Emporiki Bank a modificat dobanda pentru creditul de locuinta in lei de la 20% pe an la 20,7% pe an. Bancpost a adaugat aproape un punct la dobanda pentru creditul ipotecar in euro si a dus-o la 9,9% pe an, in timp ce Romexterra Bank are acum o dobanda de 11,6% pentru imprumutul de locuinta in moneda europeana, marcand o crestere de peste 3 puncte procentuale.

Recent, Banca Nationala a Romanie a decis sa relaxeze normele de creditare pe care le-a introdus pe piata. Desi se promitea o majorare a sumei maxime de creditare, putine banci au decis sa isi refaca normele interne in sensul relaxarii acestora.

spot_img