Procurorul general al Romaniei, Codruta Kovesi, a declarat marti ca va incepe o urmarire penala si criminalistica pe numele lui Corneliu Vadim Tudor, in urma incidentelor de luni, de la evacuarea sediului central al PRM.
„Va incepe o urmarire penala si criminalistica si va asigur ca dosarul va fi solutionat cu celeritate”, a declarat Kovesi, la sediul CSM.
Intrebata care sunt procedurile de indeplinit si daca pentru urmarirea penala a europarlamentarului este nevoie de un aviz de la PE, procurorul general a afirmat: „Imunitatea pentru un europarlamentar este imunitatea prevazuta de fapt in legislatia nationala, este aceeasi ca si pentru senatorii si deputatii din Parlamentul Romaniei. Un astfel de aviz sau cerere de luare a unei masuri preventive este supusa regulilor din legislatia nationala. Deocamdata, pentru demararea investigatiilor, nu este necesara o autorizare speciala in acest sens”.