Loredana va lansa luni, in cadrul Happy Hour de la Pro TV, cel mai nou videoclip al sau, „Tzuki”, care pana acum a starnit controverse in spatiul virtual.
Un videoclip comic, despre obsesia mass-media pentru vedete si viata lor intima, un clip parodic si scandalos, care poate fi citit in mai multe feluri, „Tzuki” este ultimul manifest ethno-fusion pe care il propune Loredana.
Timp de 24 de ore, Loredana si intreaga echipa a regizorului Dragos Buliga au pus in aplicare ingeniosul scenariu, scris de Andrei Boncea special pentru acest videoclip.
La fel ca si pana acum, artista a fost propriul sau stilist, pentru ca fiecare dintre cele sase tinute din clip au fost realizate exclusiv cu haine din garderoba sa personala.
Loredana aduce in acest videoclip atat pe Rodia, personajul pe care il interpreteaza in telenovela „Regina” de la Acasa TV, cat si pe Madonna, artista cu care este din ce ce mai des comparata. Desi copiaza voit look-urile Madonnei din videoclipuri de referinta ale acesteia („Hang Up”, „Rain”, „Erotica”, „Give It To Me”), Loredana nu o parodiaza pe Madonna, ci doar se joaca cu ipostaze si imagini simbolice ale ei.
Analogia din ce in ce mai des intalnita dintre Loredana si Madonna, comparatiile uneori flatante, alteori ironice cu aceasta si, mai nou, muzica de inspiratie romanes, i-au condus pe Loredana si pe Dragos Buliga sa citeze intr-un mod amuzant si usor ironic toate aceste idei in videoclipul piesei „Tzuki”.
Loredana a lansat in exclusivitate pe Apropo.ro videoclipul piesei Tzuki.
Dupa „Regina”, „Tzuki” este cel de-al doilea single promovat de pe albumul cu acelasi nume, editat de Loredana impreuna cu MediaPro Music.





