Mafia cardurilor bancare foloseste, mai nou, cartele de metrou

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Frauda cu carduri bancare a devenit in Romania o adevarata industrie care se dovedeste a fi extrem de profitabila. Chiar daca cele mai multe banci au incercat sa diminueze fenomenul prin introducerea cardurilor cu cip, in Romania retelele de falsificatori fac ravagii in special in conturile bancare ale strainilor.

La sfarsitul saptamanii trecute, politistii Sectiei 14 de Politie au reusit sa prinda doi tineri din Bucuresti care aveau asupra lor 144 cartele de metrou ce contineau pe banda magnetica informatii ale unor carduri bancare, iar pe verso codurile de securitate, cunoscutele PIN-uri. Politistilor li s-a parut suspect faptul ca in zona Marasesti – Dimitrie Cantemir din Bucuresti, Daniel Moraru, de 22 ani si Constantin Dumitru, de 27 ani, se plimbau in mod suspect de foarte multa vreme in jurul unui bancomat. Dupa legitimare, ofiterii de politie au trecut si la perchezitia coroporala a celor doi barbati, dar si a autoturismului marca Renault Laguna, cu care acestia se deplasau prin Capitala. Asupra celor doi au fost gasite 144 cartele de metrou, iar in autoturism suma de 42 000 RON.
Soft informatic avansat
Capura demonstreaza ingeniozitatatea metodelor folosite de retelele de falsificatori de carduri bancare. Potrivit politistilor Sectiei 14, faptul ca cei doi reusisera sa stearga banda magnetica a cartelelor de metrou si sa le impregneze cu alte date ale cardurilor bancare denota ca retelele de falsificatori dispun de softuri informatice foarte avansate. Politistii sustin ca Dumitru Constantin si Daniel Moraru au declarat in prima instanta ca cele 144 de cartele de metrou le primisera de la un tanar pe care nu-l cunosc, dar care le-a spus sa scoata bani folosind datele de pe suportul magnetic ale biletelor de metrou. Cazul a fost preluat de catre politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti, Compartimentul Fraude cu Carti de Credit, care, in urma cercetarilor si verificarilor efectuate, au stabilit ca cele 144 de cartele de metrou contineau pe banda magnetica informatii ale unor carduri bancare emise de banci din SUA, foarte posibil obtinute prin celebra metoda de psihing. Cartelele urmau a fi folosite pentru a retrage numerar de la diferite ATM-uri din Bucuresti, suma de 42.000 RON fiind obtinuta in aceeasi meniera. Cei doi bucuresteni au fost retinuti de catre politistii B.C.C.O. Bucuresti pe o perioada de 24 de ore si prezentati Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, cu propunere de arestare preventiva pentru savarsirea infractiunilor de ,,punere in circulatie a instrumentelor de plata electronica falsificate, detinerea acestora si efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos”. Astfel,Tribunalul Bucuresti a emis pe numele lui M. Daniel un mandat de arestare preventiva pentru o perioada de 10 zile, iar pe numele lui C. Dumitru un mandat de arestare preventiva pentru o perioada de 29 de zile.

Reteaua ardeleana cu ramificatii in Moldova si Constanta a fost decapitata
Aria raspandirii retelelor de falsificatori de carduri a ajuns sa acopere aproape intreg teritorul tarii. Tot la sfarsitul saptamanii trecute au fost arestati preventiv pentru o perioada de 29 zile S. Mihai, S. Razvan si M. Gheorghe, iar alti sase persone sunt consemnate la domiciliu, pentru clonare de carduri, fraudand cu peste 380.000 de euro cetateni din Germania, Franta, Italia si Spania. Potrivit unui ccomunicat al Inspectoratului General al Politiei Romane, incepand cu anul 2007, membrii acestei grupari, domiciliati in orasele Bacau, Constanta, Galati, Oradea si Satu-Mare, se deplasau in mod frecvent in tari din Uniunea Europeana, unde instalau diferite echipamente de citire a benzii magnetice a instrumentelor de plata electronice (skimming), ulterior urmand sa efectueze retrageri de numerar de la diverse bancomate de pe raza judetelor Salaj, Bihor, Satu Mare, Bacau, Galati si Constanta, cu carduri clonate, inscriptionate de catre acestia.

spot_img