Pierre Francois Sgueglia, asasinul din Giulesti, a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Elvetianul Pierre Fran?ois Sgueglia a fost condamnat, miercuri, la 25 de ani de detentie pentru triplul asasinat din Giulesti, fiind obligat sa despagubeasca familia celor ucisi cu trei milioane de euro si sa plateasca 125 de lei pe luna pensie fetitei, ramasa fara parinti din cauza strainului. Elvetianul va fi expulzat din Romania dupa ce-si va ispasi pedeapsa, potrivit hotararii instantei Tribunalului Bucuresti de miercuri. Tribunalul Bucuresti a mai stabilit ca Sgueglia sa plateasca Spitalului de Urgenta Floreasca suma de 501,48 de lei, cerand instituirea sechestrului asupra bunurilor elvetianului pana la echivalentul sumei de 3 milioane de euro, pentru a putea achita despagubirile.

Magistratii Tribunalului Bucuresti au amanat, saptamana trecute, pentru a doua oara pronuntarea in dosarul lui Jean Pierre Sgueglia, judecat pentru triplul asasinat comis in Giulesti in decembrie 2005. In cadrul judecarii procesului pe fond, procurorul de sedinta a cerut magistratilor Tribunalului Bucuresti sa-l condamne la pedeapsa maxima pe elvetianul de origine italiana. Avocatul lui Sgueglia a declarat ca elvetianul ar trebui sabeneficieze de circumstante atenuante, invocand in pledoaria sa faptul ca Alina Pantazi, una dintre victime, l-ar fi mintit in repetate randuri pe clientul sau, fapt ce i-a indus acestuia „o profunda stare de nesiguranta si neincredere”.

Aparatorul si-a argumentat afirmatiile explicand judecatorului ca, la un moment dat, Alina Pantazi il parasise pe Sgueglia luand cu ea toate lucrurile de valoare pe care acesta le avea in casa, chiar si bijuteriile mamei sale, care era decedata. Dupa acest episod, potrivit avocatului lui Sgueglia, presupusul asasin a depus plangere penala impotriva Alinei Pantazi, pe care a retras-o ulterior, dupa impacarea celor doi. Aparatorul a mai spus instantei ca Alina Pantazi l-a mintit pe Sgueglia si in momentul in care acesta a venit in Romania pentru a lua fetita acesteia de la Valentin Pantazi, care ii ceruse 30.000 de euro pentru a o lasa sa locuiasca in Elvetia impreuna cu cei doi. Avocatul lui Sgueglia a declarat ca imediat dupa ce clientul sau achitase suma de 10.000 de euro, Alina Pantazi l-a parasit din nou, pentru a se intoarce la sotul ei.

Criminalul si-a amintit totul in afara de momentul crimei
Jean Pierre Sgueglia, judecat de magistratii Tribunalului Bucuresti pentru triplul asasinat comis in 2005, a declarat in fata instantei, cu ocazia audierii sale, de la termenul din data de 21 mai 2007, ca nu isi mai aminteste nimic legat de momentul crimei, insa a povestit in amanunt intreaga sa relatie cu una dintre victimele sale, Alina Pantazi. El a spus judecatorilor ca l-a considerat vinovat pe fostul sot al acesteia pentru intreaga situatie in care a ajuns datorita relatiei sale cu Alina Pantazi si ca a venit in Romania hotarat sa se razbune pe acesta. El a povestit cum a venit in tara, s-a cazat la hotelul Intercontinental, iar in dimineata urmatoare a pornit pe jos, catre cartierul Giulesti. „Am ajuns acolo avand un singur lucru in minte: sa-i fac rau lui Valentin Pantazi, doar lui Valentin, pentru tot raul pe care mi-l facuse, pentru toti banii pe care mi-i luase, pentru raul pe care i-l facuse Alinei”, a spus Sgueglia. „Din acel moment nu imi mai amintesc decat poarta casei lui Valentin, de culoare verde, cu numarul 2A deasupra, si focuri de arma”, a mai declarat acesta.

La urmatorul termen al procesului, care a avut loc in data de 16 iulie 2007, magistratii Tribunalului Bucuresti au audiat patru martori care si-au amintit ceea ce Sgueglia sustinuse ca a uitat. Unchiul victimei, Petre Culiman, a spus magistratilor ca l-a vazut, de la fereastra camerei in care se afla, pe Jean Pierre Sgueglia tragandu-i un ultim glont in ceafa lui Valentin Pantazi. El a povestit ca la circa un minut dupa ce au incetat seriile de impuscaturi, in camera in care se afla a intrat fiica victimei, Alexandra Pantazi, care, speriata, i-a spus ca tatal sau fusese impuscat. Vecinul victimelor, Constantin Dumitru, care locuieste in casa de vizavi, a spus magistratilor ca a auzit 8-10 impuscaturi si ca, ulterior, l-a vazut pe Sgueglia cand iesea din curtea familiei Pantazi. Constantin Dumitru a declarat in fata instantei ca, atunci cand a intrat in curtea vecinilor sai, a observat ca atat Valentin Pantazi, cat si soacra acestuia, Maria Vache, erau impuscati in ceafa.

spot_imgspot_img