Proba teoretica pentru permisul de conducere, care de astazi este sustinuta pe calculator si in Capitala, scurteaza timpii de asteptare a candidatilor si creste exigenta examinatorului, intrucat acesta are mai mult timp la dispozitie, a declarat comisarul sef Dan Mosescu.
„Aceasta metoda nu da gres, este cat se poate de transparenta (…) si elimina suspiciunile cu privire la colaborarea dintre candidat si examinator”, a spus Dan Mosescu. „In viitorul apropiat, proba practica, traseul cum i se spune, va dura 25 de minute, nu 10 sau 15 ca pana acum, cand eram presati de timp, astfel ca exigenta noastra va creste”, a mai spus Mosescu.
Un examen nu poate dura, indiferent de categoria pentru care solicitantul s-a inscris, mai mult de 30 de minute, astfel ca nu vor mai exista serii de candidati ca pana acum, ci se va intra la rand. Examenul teoretic pentru obtinerea permisului de conducere se va desfasura numai pe calculator, in sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor situat pe soseaua Pipera numarul 49, din sectorul 2.
„Pentru programarea examenului in vederea obtinerii permisului de conducere, candidatii trebuie sa se prezinte personal la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Bucuresti in zilele de luni-vineri, intre orele 08.00 – 18.00, cu dosarul intocmit de scoala de soferi, ocazie cu care i se va prelua imaginea necesara pentru emiterea documentului, in cazul in care va fi declarat admis la cele 2 probe (teoretica si practica). Programarea la proba practica se efectueaza pentru date incepand cu 06.10.2008 sau ulterior, urmand ca, de la 01.10.2008, pana cel tarziu in preziua datei stabilite pentru proba practica, candidatul sa se prezinte pentru a sustine proba teoretica”, a mai declarat comisarul sef Dan Mosescu.
El a precizat si ca „persoana respinsa la examen se poate reprograma din nou chiar din acea zi, respectandu-se, insa, cele minim 15 zile intre examene, dar nu mai tarziu de un an de la absolvirea cursurilor, caz in care expira valabilitatea cursului de pregatire si trebuie urmat un nou curs”. Daca proba practica este programata peste 30 de zile, candidatul poate sustine proba teoretica de doua ori in acest timp.
Examinarea pe calculator la proba teoretica pentru obtinerea permisului de conducere a fost implementata in 13 judete, de la inceputul lunii iulie, urmand ca pana in toamna acest sistem sa se aplice in toata tara.





