Cea de-a cincea editie UnderLondon va aduce in Romania, alaturi de Robots In Disguise, una dintre cele mai excentrice trupe din aria new-rave a dance-rock-ului underground din Marea Britanie – trupa Trash Fashion, care va concerta la Bucuresti, pe 13 noiembrie, si la Timisoara, pe 14 ale lunii.
Considerata de revista New Musical Express „revelatia anului 2008”, Trash Fashion si-a trecut deja in CV concerte sustinute in Marea Britanie, SUA, Germania, Franta, Rusia, Cehia, Norvegia, Danemarca, Italia si Olanda, informeaza organizatorii evenimentului, Emag!c Entertainment.
De asemenea, cei patru membri ai trupei Trash Fashion – Jet Storm (voce, clape), Mason Storm (voce, chitara), Bam Bam (tobe), Jimbo Ready (bass) – au avut privilegiul de a fi alesi ca opening act pentru concertul Faithless din Birmingham.
Trash Fashiona lansat in luna septembrie single-ul „Night of Error”, extras de pe primul ei album, intitulat „Night of Terror”.
Cu un sound incarcat de nuante Daft Punk, noul single este descris de catre solistul Jet Storm ca o imbinare a tuturor influentelor ce caracterizeaza stilul Trash Fashion: „de la filonul muzicii pop a anilor `80, reprezentat de staruri ca Michael Jackson sau Duran Duran, pana la extravaganta muzicii franceze, avand drept esaloane convingatoare Justice si Digitalism, si la vibe-ul actual de sonoritati distorsionate bass-heavy al unor artisti ca Bryon Cox si Diplo”.
Dupa ce inceputul anului 2008 le-a adus membrilor Trash Fashiono serie de show-uri incandescente pe scenele festivalurilor SXSW (US), Tignes (Franta) si Bigues (Spania), trupa pregateste, dupa lansarea albumului, un turneu international, care o va aduce si in Romania, la UnderLondon Fest.





