Nokia a anuntat rezultate financiare mult peste asteptarile pietei, care au dus la cresterea actiunilor cu 7,5%.
Compania finlandeza a inregistrat in Q2 2007 un profit net de 2,82 miliarde ?, in crestere cu 148% fata de trimestrul 2 din 2006. Profitul operational a crescut cu 57%, la 2,35 miliarde $. Vanzarile au crescut si ele cu 28%, ajungand la 12,58 miliarde ?.
Piata a fost in mod pozitiv surprinsa in special de cresterea marjei operationale de profit, atat la divizia de telefoane, la 21,1%, cat si la divizia multimedia, unde a ajuns la 20,9%, de la 16,7%, respectiv 16,1%. De asemenea, divizia Enterprise Solutions, care vinde telefoane pentru utilizatorii business, a inregistrat primul trimestru de profit, cu o marja operationala de 18%.
Pretul mediu (ASP – Average Selling Price) al unui telefon Nokia a crescut de la 89 ? in trimestrul trecut, la 90 ?. Nokia afirma ca a vandut in ultimul trimestru nu mai putin de 100,8 milioane de telefoane mobile, o crestere secventiala de 11% si una anuala de 29%, un numar mai mare decat al celor 3 principali competitori ai sai la un loc.
Cea mai buna performanta au avut-o noile device-uri Nokia 6300, N95 si E65. Producatorul finlandez estimeaza ca a ajuns la o cota de piata de 38% in acest trimestru, fata de 36% in trimestrul anterior, si 34% in urma cu un an.
Cele mai bune vanzari au fost inregistrate in Europa, Orientul Mijlociu si Africa. In Europa, Nokia a vandut 27,1 milioane de telefoane, cu 28,4% mai mult decat in urma cu un an. Vanzarile din America de Nord au scazut cu 21%.
Rezultatele au fost trase in jos de Nokia Siemens Networks, joint-venture-ul care si-a inceput operatiunile in luna aprilie, si care a raportat pierderi operationale de 1,3 miliarde ?. Divizia de echipamente de infrastructura se afla insa pe drumul cel bun, urmand sa-si atinga tinta de a reduce costurile cu 1,5 miliarde ? pana la sfarsitul lui 2008, cu 2 ani mai devreme decat preconizat initial.
Actiunile companiei au crescut cu 7,5% dupa anuntarea rezultatelor.