Romania a ratat tinta de inflatie pentru acest an

Romania a ratat tinta de inflatie pentru acest an

Romania a ratat dramatic tinta de inflatie pentru finalul acestui an. In loc de prognoza anterioara de 3,9%, Banca Nationala a Romaniei (BNR) va tinti o inflatie de 5,7%. Nu numai seceta teribila din aceasta vara a avut partea ei de vina in aceasta crestere, ci si majorarea preturilor la cereale pe plan international, alaturi de deprecierea cursului de schimb. Cu o asemenea modificare radicala a tintei de inflatie, analistii nu intrevad nimic bun in perioada urmatoare. In primul r?nd, creditele se vor scumpi, avertizeaza Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicata (GEA). O alta consecinta, mai putin usturatoare la prima vedere, este revizuirea ratingurilor de tara.

Banca centrala a revizuit in sus prognoza de inflatie pentru finalul acestui an, de la 3,9% la ultimul raport asupra inflatiei la 5,7% in prezent, a anuntat, ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
“In mai putin de doua luni, preturile au depasit marja de sus a tintei de 4% plus minus un punct procentual, fixata pentru acest an”, a explicat Isarescu efectele cresterii preturilor asupra inflatiei. Primul “vinovat”: seceta din aceasta vara, care a dus la scumpirea produselor alimentare. Alimentele au continuat, insa, sa se scumpeasca in trimestrul al treilea al acestui an, ca urmare a deprecierii cursului de schimb al leului, ceea ce a dus la scumpirea importurilor. In perioada anterioara, importurile aveau un efect de temperare asupra preturilor.

“Acest efect a disparut”, a spus Isarescu, mentionand ca au loc cresteri de preturi la produsele alimentare si in Europa si peste tot in lume. “Omenirea intra intr-o alta etapa”, a declarat guvernatorul. Insa in Romania, care are o agricultura dependenta de natura si nereformata, calamitatile naturale au un efect masiv. “Acest lucru se vede imediat in indicele inflatiei, in care alimentele au o pondere mare”, a mai aratat Isarescu.

In fata unui asemenea tablou, Isarescu a avertizat oamenii politici asupra consecintelor pe care le vor avea masurile economice adoptate in prag de alegeri. “Ne referim si la guvernul actual, si la guvernele urmatoare. Si nu ne referim la doua luni, nici la sase luni, ne referim la o perioada relativ indelungata, intrucat, impreuna cu guvernul actual, s-a propus societatii romanesti un program de trecere la euro. Aceasta poate fi considerata o strategie pe termen de sapte ani”, a declarat Isarescu. Iar pentru o asemenea strategie este nevoie de un “mix” de politici, inclusiv cea fiscala, parghia monetara nefiind suficienta. Guvernatorul a atras astfel atentia asupra politicii de cheltuieli publice din Romania, care presupune cheltuieli masive in ultima luna a anului. Acesta, dupa ce in prima parte a anului, balanta bugetara este excedentara.

Analistii economici nu intrevad nimic bun pentru romani in perioada urmatoare, dupa ce banca centrala a marit tinta de inflatie cu 1,8 puncte procentuale. “Vor creste presiunile pentru accelerarea salariilor, in conditiile in care s-a cam exagerat cu cheltuielile publice”, ne-a declarat Liviu Voinea. Acesta avertizeaza si asupra posibilitatii ca bancile sa mareasca in continuare dobanzile la credite. “Majorarea ratei dobanzii de politica monetara de la 7% la 7,50%, decisa saptamana trecuta de boardul bancii centrale, este insuficienta”, explica directorul GEA.
Despre o deteriorare a situatiei macroeconomice vorbeste si analistul Ilie Serbanescu. “Toate ?performantele? pe care le-a realizat economia in ultimul timp – cresterea economica, scaderea inflatiei si intarirea leului – s-au obtinut pe seama deficitului extern. Acum s-a inversat tendinta”, afirma Ilie Serbanescu. Cu alte cuvinte, este normala o crestere a inflatiei, in acelasi timp cu o depreciere a leului.

Analistul crede ca pana la sfarsitul anului am putea asista la cresterea in continuare a preturilor la alimente. “Daca am tine cont de context, ar trebui sa se majoreze si Taxa pe Valoare Adaugata, ca si nivelul cotei unice”, adauga analistul.
Pe langa aceste efecte, un altul – cu consecinte pe termen lung – a inceput deja sa se anunte la orizont. Agentia de evaluare financiara Standard & Poor?s (S&P) a revizuit, ieri, in scadere, perspectiva calificativului Romaniei, de la “stabil” la “negativ”, pe fondul accentuarii dezechilibrelor externe. Potrivit S&P, politicile fiscale si cele de venituri sunt expansioniste. Mai mult, alegerile vor stimula, cel mai probabil, cheltuielile curente, vor reduce calitatea guvernarii si vor intensifica presiunile inflationiste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *