Romanul Iulian Ghergut, rapit la 4 aprilie 2015 din nordul Burkina Faso de gruparea terorista al-Mourabitoune a aparut, luni, intr-o inregistrare video in care cere guvernului roman sa faca tot posibilul pentru eliberarea sa. Aceasta inregistrare a survenit la o zi dupa ce?organizatia Statul Islamic a publicat, prin agentia sa de propaganda, Amaq, actul de supunere prestat de liderul unei dizidente a gruparii lui Belmokhtar, Al-Mourabitoune, care afirmase in mai 2015 ca il tine prizonier pe roman, citeaza Agerpres.
Liderul Al-Mourabitoune, Adnan Abou Walid Sahraoui a jurat credinta Statului Islamic in mai 2015, insa de-abia duminica gruparea jihadista i-a acceptat, oficial, juramantul de credinta.
Faptul ca aceasta inregistrare video – despre care au relatat marti SITE, centrul american de supraveghere a site-urilor jihadiste, si agentia mauritaniana Al-Akhbar – provine de la Al Qaida in Maghrebul Islamic (Aqmi), grupare careia Belmokhtar i s-a alaturat in noiembrie 2015, dovedeste ca ostaticul, identificat in inregistrare ca Iulian Ghergut, „se afla intr-adevar in mainile gruparii lui Mokhtar Belmokhtar”, a declarat pentru AFP directorul agentiei Al-Akhbar, El-Heiba Ould Cheikh Sidaty. Aceasta este cunoscuta pentru primirea si difuzarea in mod regulat de comunicate ale gruparilor jihadiste din Sahel, noteaza sursa citata.
Ministerul de Externe spune ca se fac verificari privind autenticitatea inregistrarii.
„Celula de criza interinstitutionala care gestioneaza situatia cetateanului roman rapit in Burkina Faso a luat nota de difuzarea la data de 31 octombrie 2016 a unui material video cu cetateanul roman Iulian Ghergut. In prezent se fac verificari privind autenticitatea inregistrarii. Avand in vedere specificul acestei operatii, procedurile de verificare pot sa dureze”, se precizeaza intr-un comunicat al MAE.
Ministerul Afacerilor Externe reitereaza recomandarea ca tratarea in spatiul public a elementelor privind acest caz, dat fiind caracterul specific si sensibil al acestuia, sa se faca cu toata precautia.
Citeste si:?UPDATE. Iulian Ghergut, romanul rapit in Burkina Faso, apare intr-o noua inregistrare video in care cere ajutorul …





