S-a furat din muzeu o moneda de aur de 100 de kilograme, cu efigia reginei Angliei. Clan arab, arestat VIDEO

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Identitatea celor patru barbati, cu varste cuprinse intre 18 si 20 de ani, nu a fost dezvaluita, dar, potrivit anchetatorilor, ei fac parte dintr-un clan arab asociat cu crima organizata. Alte noua persoane apropiate de acelasi clan se afla, de asemenea, in atentia Politiei germane.Moneda din aur nu a fost insa recuperata, iar autoritatile sunt de parere ca aceasta a fost „ori taiata in bucati mai mici, ori expediata in strainatate”, a precizat Carsten Pfohl, directorul sectiei penale din cadrul Politiei germane. „Din pacate, trebuie sa plecam de la principiul ca moneda a fost partial sau in totalitate vanduta”, a subliniat el in cadrul unei conferinte de presa. „Sperantele mele de a recupera chiar si fragmente mai mici din aceasta moneda sunt din pacate destul de mici”, a adaugat Carsten Pfohl, potrivit Agerpres.Se pare ca autorii jafului au folosit informatii furnizate de un angajat al unei companii subcontractante care a colaborat cu Muzeul Bode. Hotii incercasera deja de doua ori in trecut sa comita acest furt.Aproximativ 300 de politisti au participat la mai multe raiduri in Berlin si in zonele limitrofe capitalei germane in cadrul acestei operatiuni ce a vizat arestarea suspectilor si obtinerea unor probe din mai multe apartamente.Doua locuinte si un magazin de bijuterii au fost perchezitionate in cartierul Neukoelln din Berlin. In total, 14 cladiri au facut obiectul unor descinderi ale Politiei germane in zorii zilei de miercuri. Potrivit Politiei, suspectii arestati miercuri seamana cu persoanele care apar in imaginile surprinse cu ajutorul camerelor CCTV la momentul furtului. Pe 27 martie, trei persoane s-au deplasat pe jos pe langa liniile de tren din apropierea garii Hackescher Markt, au proptit o scara de peretele Muzeului Bode si au patruns in cladire.Spectaculosul furt a avut loc luni dimineata la ora locala 03:30Cei trei au furat o moneda comemorativa din aur avand o greutate …

spot_imgspot_img