Avea opt ani cand a vazut Basarabia ocupata de sovietici, in 1940. La noua ani este obligat sa plece, alaturi de mama lui si de cele trei surori, in Siberia, in timp ce la 14 ani fuge, cu tot cu familia sa, „de Satanaa”, intorcandu-se in satul natal, Molovata.
Martor al deci?marii, prin foametea din 1946, a unui intreg popor. Peste o viata, la 58 de ani, in 1989, arboreaza tricolorul romanesc in curtea scolii din Saratenii Vechi, in calitate de profesor, cand sunase redestep?tarea nationala intre Prut si Nistru. Aceasta este povestea vietii basarabeanului Boris Vasiliev (foto). „Romania liberaa” prezin?ta astazi primul episod din serialul dedicat unui moment istoric trist: ocuparea Basarabiei de catre Uniunea Sovie?tica, vazuta prin ochii unui supra?vietuitor.
Momentul 5 iulie 2015
Chisinaul mi-a oferit ocazia, pe 5 iulie 2015, cu prilejul celei de-a patra Mari Adunari Nationale, sa intalnesc un destin dureros cat istoria din ultimii 75 de ani a Basarabiei. Venise, desi imi dau seama, cu mare greutate, la manifestatia care punea, inca o data, problema unirii Republicii Moldova cu Romania. Si asta in conditiile in care noua mea cunostinta se proptea in doua carje. Dar parca betele acelea nici nu existau, pentru ca intreg corpul sau, plin de o energie interioara imposibil de stavilit, era infasurat intr-un imens steag tricolor.?
„E plina Siberia de cimitire ale copiilor Basarabieia”
Abia la varsta senectutii si-a asternut amintirile pe hartie, Borin Vasiliev scriind o carte cu un titlu care ascunde in spatele sau o mare durere – a”Stalin mi-a furat copilaria”. Autorul pune o problema foarte grava, cea a copiilor basarabeni deportati in Siberia. Numarul lor nu se cunoaste nici azi. Cum remarca scriitorul si istoricul Nicolae Dabija in prefata acestui volum, a”e plina Siberia de cimitire ale copiilor Basarabiei”, sovieticii actionand dupa un terifiant principiu – a”o tara fara copii e ca si moarta”.
Manuscris inlacrimat
Boris mi-a daruit cartea sa, fiind vorba de editia a doua, din 2012, sub egida Grupului Editorial Litera din Chisinau, spu?nand ca multe exemplare au fost donate scolilor si liceelor dintre Prut si Nistru, spre stiinta generatiilor actuale. Lung oftatul sau despre felul in care cuvintele i s-au asezat pe hartie. a”Am scris lacrimand, dezgropand acea mare tragedie al carei martor am fost eu. Dupa fiecare pagina plangeam. Manuscrisul e numai lacrimi. Am ramas toata viata cu un gol in suflet. Nu s-a scris aproape nimic, pana acum, despre tragedia copiilor arestati, depor?tati, reeducati, ucisi”, sunt cuvintele unui om caruia i-am promis, la despartire, ca voi face cunoscuta povestea sa in ?Romania.?
„Eram cel mai bogat copil din lumea”
Sa-l urmarim asadar, pentru inceput, pe copilul Boris Vasiliev, in anii Romaniei Mari. a”Eram cel mai bogat copil din lume. Aveam mama, aveam tata, aveam bunci”. Molovata era in acele timpuri o comuna, pe malul drept al Nistrului, care aproape ca-si triplase populatia, din 1918 pana in 1940, cifrele aratand clar transformarea, de la 2.796 la 6.612 locuitori. Oamenii care nu aveau pamant primesc de la stat sase hectare, cei cu pamant putin isi com?pleteaza, tot de la stat, aceeasi suprafata-standard. Pe langa celelalte cereale cultivate in zona asta, taranii au spor in buzunar si de la o alta planta pe care o dezvolta, tutunul. Boris isi aminteste de casa cea noua, ridicata in 1928, cu balcon si muscate in ferestre, dar si de parintii sai, Maria si Ilie. Si de surorile sale. De fiecare toamna plina de nunti. De momentele in care tatal sau inseua caii la caruta, sa plece la Chisinau, cu treburi de gospodar.
a”Cea mai mare rusine era sa zici ca esti sarac”
Fiecare ograda din Molovata era plina cu animale, cai, porci, vaci. a”Cea mai mare rusine era sa zici ca esti sarac”. Vine anul alegerilor locale, 1938, cand in comuna aceasta niciunul dintre candidati nu reuseste sa obtina voturile majoritatii. Atunci se reunesc gospodarii satului in curtea bisericii si decid ca viitorul primar sa aiba doua calitati principale, sa nu faca parte din niciun partid si sa demonstreze ca stie sa-si con?duca bine propria gospodarie. Reiese ca cel mai nimerit pen?tru functia asta este Ilie Vasiliev. Zis si facut, iar prefectura judetului Orhei, din care facea parte si comuna Molovata, recunoaste vointa comunitatii.
„Iaca, amu-i potopula”
Au plecat la camp. Boris si mama lui. Era in iunie 1940. Munceau ogorul destul de aproape de pichetul granicerilor. a”Deodata, pichetul s-a transformat intr-un stiubei de albine”. Soldatii se aliniaza in mare graba, cu armele pe umar, si-i vede cum ies, grabiti, din unitatea lor, aliniati, lasand in urma portile vraiste. Era ima?ginea prevestitoare de rau. Apare apoi un consatean de-al lor, cu caruta, care-i striga mamei ca a”iaca, amu-i potopul!”. Toate ulitele comunei, pana mai adi?neauri pustii, pentru ca lumea era la camp, se umplu dintr-data de rasuflarea grea a oamenilor, agitati. Racnete, vaiete.
„Eu nu ma misc de pe pamantul batranilor mei in ruptul ?capului!”.
Barbatii pregatesc carutele. Femeile lor se alatura freamatului. Se scot din casa lucrurile cele mai importante. Fiecare vrea sa ia cu el cat mai multe. Unii isi smulg usile din tatani, altii pana si ferestrele. Deja o parte din case raman pustii. De data asta, la cheremul hotilor. Fura tot ce gasesc, iar ce nu pot, calca in picioare. Boris statea in curtea casei lui, alaturi de parinti si surori. Vede cum mai multi oameni vin in fata lui taica-su si-l intreaba ce sa faca. a”Sa traiti, dom” primar, spuneti ce sa facem!”. Copilul isi vede tatal schimbat la fata. Dar totusi hotarat in ce decisese. a”Eu nu ma misc de pe pamantul batranilor mei in ruptul capului!”.?
Intelectualitatea satului, prima la fuga
O alta imagine este cea a sirului nesfarsit de carute, prelingandu-se peste un deal din apro?piere, in fruntea oamenilor fiind preotul, directorul scolii, alti functionari sau gospodari de vaza. Oprind caruta in dreptul casei in care locuieste fami?lia Vasiliev, preotul spune primarului – a”mergem, domnule primar, ca-i ceasul cel din urma”. Si iarasi se uita copilul la tatal lui. Si-l vede neclintit.
„Sa aveti grija de elevul meua”
Printre ultimele carute este si cea a invatatorului. Boris abia terminase prima clasa prima?ra. Dascalul isi umpluse caruta cu carti, unele impatu?rite, altele legate cu sfoata. Scoate o carte, se da jos, vine la Boris si i-o daruieste. Si-i spune – a”iata, ca amintire, o carte. Oriunde-i invata, sa citesti aceasta carte”. Era un manual de limba romana despre care Boris Vasiliev spune ca l-a pastrat cu sfintenie in toate drumurile pe care l-a dus apoi viata. a”Sa aveti grija de elevul meu”, spune invatatorul, apoi s-a urcat in caruta si a plecat in goana, sa-i prinda din urma pe ceilalti ?oameni care se inde?partasera deja. Satul era deja, in buna parte, pustiu. ?
Comitetul de primire
Vine ziua de duminica. Cea mai cumplita imagine este a bisericii cu usile ferecate. Nu se mai aude clopotul. Nici macar o rasuflare pe ulite. Agitatie in curtea primarului, unde au venit mai multi gospodari ai satului. Apare ideea incropirii unui comitet de primire a soldatilor sovietici. Un taran mai rasarit, care spunea ca slujise in garda Tarului Nicolae al II-lea, vine imbracat in uniforma lui tarista, din tinerete, de colonel, cu sabia la brau. Stie si ruseste, deci un avantaj in plus, isi asigura consatenii. Si lan?seaza o idee. Are nevoie de o paine, de sare, de un stergar. a”Haideti cu plocon, sa-i intam?pinam pe rusi”, zice. Toate astea sunt aduse repede din casa de mama lui Boris. a”Colonelul” face o cruce la paine, se inchina si el, apoi da semnalul de plecare. Toti cei adunati acum, aici, cu primarul in frunte, pornesc spre malul Nistrului. Copiii din sat, si ei gramada dupa adulti, curiosi sa vada ce si cum.
Vaslind, rusii trec Nistrul
Se face amiaza si atunci satenii vad cum pe malul stang al Nistrului incepe, brusc, miscarea. Cazematele sovieticilor a”explo?deaza” intr-o multime de sol?dati. Este un loc numit Vadu Rosu de unde pleaca o luntre incarcata cu ostasi, cu pustile la spinare, si cu baionetele la arme. Pe luntre, unul dintre soldati sta in fata, intins, cu mitraliera pregatita. Altii, de-o parte si de alta a rudimentarei ambarcatiuni, au vasle. Un ofi?ter, in spatele lor, le da comanda, la vaslit. Striga la ei sa pas?tre?ze ritmul. Luntrea se depla?seaza cu greu. Alt ofiter sta in fata, cu un drapel sovietic in mana, langa soldatul cu mitraliera. Ajung intr-un final pe malul romanesc. Soldatii sar din barca. Sunt sleiti de puteri, cu camasile iesite din pantaloni si chipiul aproape sa le cada pe ceafa. Vazand ca nu e niciun pericol, nicio rezistenta, ofite?rul cu steagul scoate pistolul si trage in sus o racheta verde. Este semnalul pe care-l astep?tau camarazii lui de …
Serial RL despre ocuparea Moldovei de catre URSS: „E plina Siberia de cimitire ale copiilor Basarabiei”
