Cea mai mare nota la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului, din judetul Suceava, a fost obtinuta de Shadi Nassouh, care, dupa ce a terminat liceul in Siria, a preferat sa sustina examenul in Romania, mama sa fiind romanca.
La sesiunea din toamna a bacalaureatului, promovabilitatea in judetul Suceava s-a mentinut la fel de ridicata ca si in prima sesiune, 90,9%. Cea mai mare medie, 9,68, a fost obtinuta de sirianul Shadi Nassouh, potrivit NewsIn.
Tanarul de 19 ani a facut primii sapte ani de scoala in Iasi, iar liceul in Siria, apoi a inaintat o cerere Ministerul Educatiei pentru a putea sutine examenul de bacalaureat la Suceava. Tatal lui Shadi Nassouh este sirian, iar mama lui romanca, bunicii din partea mamei locuind in Suceava.
Potrivit legislatiei, in cazul cetatenilor straini care fac dovada ca au absolvit studiile liceale si doresc sa sustina examenul de bacalaureat in Romania, probele de examen, datele de desfasurare a acestora si baremele de corectare vor fi cele stabilite pentru candidatii romani.
322 din cei 402 candidati care s-au inscris la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, in judetul Suceava, au absolvit liceul in acest an. Procentul de promovabilitate in sesiunea din august a fost de 90,9%.





