Stefan Iojica, romanul care a pus la cale prima Unire a Transilvaniei, Valahiei si Moldovei

In istoriografia romaneasca, exista multe situatii in care importanta simbolica a unor fapte sau a unor personaje este mai mare decat cea istorica propriu-zisa. Astfel de procese pun in umbra oameni si fapte care, incet, trec in uitare. Acesta este si cazul lui Mihai Viteazul. Marele domnitor a fost considerat drept un principe si un voievod de o importanta secundara, pana in secolul al XIX-lea, cand marele revolutionar Nicolae Balcescu si-a dat seama de importanta simbolica a Unirii de la 1600, realizata sub sceptrul lui Mihai Viteazul si l-a asezat pe marele domnitor in centrul imaginar al istoriografiei romanesti din acea perioada.
Mihai Viteazul legitima, la cateva secole dupa moartea sa, lupta nationala pentru libertate si unitate a liderilor romanilor din secolul al XIX-lea. Insa simbolul reprezentat de Mihai Viteazul l-a pus in umbra, nemeritat, pe unul dintre cei mai ilustri reprezentanti ai aristocratiei romanesti din acea perioada. Este vorba de cancelarul Transilvaniei, Stefan Iojica, cel care a gandit si a pus in practica prima Unire a Tarilor Romane, realizata, in 1595, sub sceptrul principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory. Aceasta prima unire este ignorata de adeptii teoriei care spune ca istoria trebuie aservita unor lozinci patriotarde. Insa rolul istoric al lui Stefan Iojica ramane unul care nu poate fi contestat.
O familie cu rosturi militare
Familia nobiliara Iojica facea parte din randul nobilimii romanesti din Banat, care avea importante rosturi militare si care furniza contingente valoroase armatelor crestine care se straduiau sa limiteze expansiunea otomana la nord de Dunare. Aceasta nobilime de arme a beneficiat de o atentie deosebita din partea ultimului comandant de cruciada, romanul Iancu de Hunedoara, precum si din partea fiului sau, regele Ungariei, Croatiei si Boemiei, Matia Corvinul. Rolul acestor nobili romani a sporit si mai mult dupa dezastrul Ungariei de la Mohacs si dupa ce Timisoara a devenit pasalac. In zona Banatului Montan au fost ridicate noi fortificatii si s-a format Banatul de Lugoj-Caransebes, o provincie militarizata a Principatului Transilvaniei. Tatal lui Stefan Iojica, Ioan Iojica, facea parte dintre varfurile acestei nobilimi de arme. El a detinut functiile de castelan de Caransebes, de jude al nobililor si de primar.
Fiii sai si-au legat soarta de cea a reprezentantilor casei princiare Báthory, cea care avea sa il dea si pe unul dintre cei mai mari regi al Poloniei, Stefan Báthory. Unul dintre factorii care au cimentat aceasta legatura a fost apartenenta comuna la confesiunea catolica. Nepotul marelui rege, Sigismund Báthory, a crescut impreuna cu Stefan Iojica, un tanar deosebit de inteligent, care a fost trimis la studii la Roma, apoi la Florenta, Pisa si Praga, cu sprijinul financiar al familiei Báthory. Intors in Transilvania, Stefan Iojica a devenit unul dintre oamenii de incredere ai lui Sigismund Báthory. Mai intai, a fost numit secretar al cancelariei Transilvaniei, apoi postelnic si, in cele din urma, a fost trimis ambasador, pentru a strange relatiile dintre statele crestine care doreau sa lupte cu otomanii, la curtea Marelui Duce de Toscana, Ferdinand I, apoi la curtea Papei Clement al VIII-lea. Stefan Iojica uimea prin calitatea inalta a educatiei sale. Vorbea romana, latina, maghiara, germana si italiana. Dupa succesul misiunii sale diplomatice, el a fost numit cancelar al Transilvaniei, un post echivalent celui de prim-ministru de azi.
Prima Unire, cea de la 1595
Stefan Iojica a devenit si mare capitan al Curtii Transilvaniei si a cumulat in mainile sale o putere imensa, in conditiile in care principele Transilvaniei, Sigismund Báthory, dadea dovada de o instabilitate psihica accentuata. Stefan Iojica a pus la cale, in 1595, prima Unire a Tarilor Romane. In mai 1595, in contextul luptei antiotomane, care il facea dependent de ajutorul Transilvaniei, voievodul Mihai Viteazul a acceptat Tratatul de la Alba Iulia, semnat de delegatia de boieri, condusa de mitropolitul ortodox al Ungrovlahiei, trimisa de Mihai la Curtea lui Sigismund Báthory. Conform acestui tratat, Mihai Viteazul isi pastra titlul de principe, insa devenea vasalul lui Sigismund Báthory si actiona in Valahia in calitate de guvernator al acestuia. In schimb, principele Transilvaniei fagaduia ajutor militar.
Acest ajutor militar i-a fost deosebit de util lui Mihai Viteazul dupa batalia de la Calugareni, in care armata lui Mihai Viteazul a invins avangarda ostii otomane, apoi a fost nevoita sa se retraga spre munti, in timp ce turcii incepeau transformarea Valahiei in pasalac. Impreuna, ostile Transilvaniei si Valahiei au revenit, au infrant spectaculos oastea otomana si au obtinut, sub conducerea lui Mihai Viteazul, marea victorie de la Giurgiu, care i-a adus principelui Valahiei faima unuia dintre cei mai mari generali ai Crestinatatii. Un amanunt pentru cei care cunosc istoria lui Mihai Viteazul doar din filmele de propaganda comunista: marele principe nu a folosit niciodata titlul de voievod al Tarii Romanesti. Pur si simplu, denumirea …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *