ONU si marile puteri resping tentatiile politicienilor de la Taipei de a se desprinde formal de „China unica”. Toata lumea prefera avantajele economice ale actualei confuzii
ONU a refuzat, saptamana trecuta, si ultima cerere a Taipeiului de a reveni in forul international sub numele de „Taiwan”, a 14-a incercare din 1971, cand Natiunile Unite au cedat „Republicii Populare Chineze” locul ocupat pana atunci de „Republica China”. Partenerii Taiwanului, inclusiv SUA, se simt tot mai stanjeniti de actele de independenta ale liderilor de la Taipei ? chiar si cand reflecta o lupta politica interna, tot mai incinsa de alegerile de anul viitor.
Istoria Taiwanului a reinceput in 1949, cand Chiang Kai-shek a trecut cu nationalistii sai din Kuomintang peste Stramtoarea Formosa, lasand intreaga China continentala comunistilor lui Mao. De atunci, cele doua Chine au evoluat separat. Taiwanul are moneda distincta, un teritoriu de guvernat si propria armata.
Aderand la principiul „Chinei unice” – care arata ca ambele entitati au aceeasi identitate nationala, altfel zis, recunosc ca „Taiwanul este o provincie rebela a Chinei-mama” -, ONU a declarat in 1971 ca Beijingul este singurul reprezentant legal al lumii chineze. Adica a tras fotoliul de sub sezutul Taiwanului, care tot solicita de atunci altul. Pe 19 iulie, insula autonoma devenita a 18-a economie a lumii si al saptelea investitor mondial a incercat sa se realature ONU cu numele „Taiwan”, in locul celui de „Republica China”, care i-a purtat ghinion de 13 ori.
Indiferent la raspunsul deja dat de ONU, presedintele taiwanez ramane decis sa organizeze un referendum national pentru aceeasi problema – care depinde insa doar de Consiliul de Securitate, din care face parte si China, si de Adunarea Generala, care respecta politica chineza fata de Taipei.
Este insa ultimul si cel mai sonor gest de afirmare a independentei Taiwanului de China, din care si-au facut mandat politic presedintele Chen Shui-bian si Partidul Progresist Democratic (PPD). Consultarea populara urmeaza sa insoteasca unul dintre cele doua scrutine programate pentru primul trimestru al anului 2008 – legislativele sau prezidentialele.
Potrivit unor analisti taiwanezi, aici sta si singura lui ratiune: in mobilizarea electoratului proindependentist al PPD si in sublinierea contrastului fata de Partidul Nationalist Chinez (Kuomintang sau KMT), ai carui lideri mai curand s-ar uni acum cu China, pe care au si vizitat-o in 2005.
Pentru a decide ceva prin referendum in Taiwan este nevoie de sprijinul declarat a 63% dintre alegatori ? cu 10% mai putin decat sentimentele populare in chestiunea ONU indicate de cele mai noi sondaje. Chemati si altadata la referendumuri pe tema indepen?dentei, cei mai multi taiwanezi s-au aratat reticenti: nu atat fata de ideea ca ar fi altceva decat chinezi, cat fata de un gest fara de care au trait pana acum, dar care poate provoca un conflict mortal deasupra insulei.
De altfel, Beijingul a repetat si cu aceasta ocazie ca pana si un asemenea referendum poate bulversa pacea si stabilitatea din Stramtoarea Taiwan si din Asia-Pacific. Cu rachete tot mai multe si performante atintite spre Taiwan, China ameninta cu invazia imediat dupa o declaratie unilaterala a independentei formale.
Chiar si Washingtonul ? care s-a angajat in 1979 sa apere insula in caz de atac ? se opune intensificarii retoricii suveraniste la Taipei, care tulbura delicatul statu-quo din regiune.
Agitatia pre?sedintelui Chen Shui-bian pe tema in?de?pen?dentei a determinat SUA, pentru prima data, sa treaca de la politica lui „nu susti?nem” la cea de „ne opunem”. Reprezentanti ai SUA, Japoniei si altor „aliati” ai Taiwanului au facut lobby la ONU impotriva cererii inaintate de Taipei. Ceva similar s-a intamplat in 1999, dupa ce presedintele Lee Teng-hui a fluturat teza „de la stat la stat”: SUA, Marea Britanie si Franta au rupt tacerea obisnuita asupra problemei taiwaneze, repetand ca sustin „China unica” si resping admiterea Taiwanului.
Desi pare doar o aparare a propriilor interese la Beijing, pozitia Washingtonului&Co calmeaza Beijingul. Care poate insa izola si mai bine insula in organizatiile internationale si o poate chiar vaduvi de inca alti parteneri diplomatici.
Presedintele Chen Shui-bian a criticat cu vehementa planurile opozitiei natio?naliste de instituire a unei piete comune intre Taiwan si China. In timp ce opozitia, tentata de ideea unificarii treptate, face campanie pe ideea ca o asemenea punere in comun a economiilor ar creste accesul produselor taiwaneze pe piata chineza, deci mai multe locuri de munca pentru taiwanezi, puterea care nu vorbeste decat despre independenta de facto avertizeaza ca piata comuna ar face din Taiwan o simpla „zona economica speciala” a colosului ex-comunist.
Ceea ce ar afecta puternic independenta politica a Taiwanului, dupa cum s-a intamplat in Hong Kong, fosta colonie britanica a carei viata politica relativ libera „a devenit un apendice al guvernului de la Beijing”. Dincolo de aceste discutii, peste 100 miliarde de dolari au trecut peste stramtoarea de 160 km pana pe continent, iar schimburile anuale dintre Taiwan si China au ajuns la 80 miliarde de dolari ? preponderent in favoarea insulei.
Aceleasi atitudini trezesc si negocierile pentru aducerea mai multor turisti direct din China.
Guvernul din Taiwan refuza inca legaturile aeriene sau navale directe cu China continentala ? chiar daca acestea ar apropia economic cele doua economii chineze, dupa cum cere opozitia; de fapt, tocmai de aceea, dupa cum avertizeaza puterea. In prezent, peste trei milioane de taiwanezi merg in fiecare an in China, via Hong Kong, dar numai 30.000 de chinezi ajung in insula.
Ministerul Educatiei de la Taipei a anuntat un plan de stergere din manualele insulei a tuturor referintelor care descriu figuri istorice, locuri sau artefacte ale Chinei continentale drept „nationale”. Un oficial al ministerului, citat de AP, a vorbit despre eliminarea a circa 500.000 de „referinte nepotrivite” din manuale, care „sa limpezeasca ceea ce este confuz” in identitatea taiwaneza. In acord cu politica presedintelui Chen Shui-bian de subliniere a unei identitati a Taiwanului opusa celei a Chinei, elevii taiwanezi ar putea de-acum sa citeasca „opera chineza” in loc de „opera nationala” si „Dinastia Ming” ca „Dinastia Ming a Chinei”.
Pentru a demonstra competenta industriei taiwaneze si in domeniul biotech, Taipeiul a organizat luna aceasta o expozitie de gen la care au participat peste 100 de companii locale ? care produc de la cosmetice pe baza de alge la hrana sanatoasa pentru vegetarieni, de la combustibili din orez si porumb la obiecte din butelii de plastic reciclate.
Cu acest prilej, premierul Chang Chun-hsiung a anuntat fonduri guvernamentale si avantaje fiscale pentru aducerea industriei biotech in centrul economiei nationale. Companiile angajate in producerea de noi medicamente vor resimti reduceri de taxe, iar functionarii publici implicati in crearea de noi tehnologii au pentru prima oara voie sa detina actiuni la companii de medicamente.
Dincolo de convertirea bogatei flore si faune a insulei in produse de piata, legislatia conservationista a Taiwanului incearca si salvarea speciilor rare ? precum testoasele verzi si uriase din spectacularele insule Penghu, decimate zeci de ani de localnici si turisti, pentru preparatele din carne si oua.
China interzice furibund relatiile cu Taiwanul, ca entitate statala sau cu oficiali guvernamentali de la Taipei. Dupa ce a evitat multa vreme orice relatii cu insula non grata, India joaca aceasta carte in contrapondere la radicalizarea revendicarilor teritoriale ale Chinei. Tokyo incearca sa fie cat mai putin implicata, intr-o noua disputa cu Beijingul, acum, de catre politicienii taiwanezi antichinezi, dar projaponezi.
In 1969, Taiwanul avea relatii diplomatice cu 67 de state, inclusiv nord-americane si vest-europene. In 1979, chiar si Washingtonul si-a mutat ambasada din Taipei la Beijing si nu a mai primit oficiali taiwanezi. Toti au continuat insa relatiile economice cu insula democratica si capitalista ? inclusiv vanzarile de armament, american sau european.
Gratie eforturilor Beijingului de a nu lasa niciun spatiu diplomatic pentru Taipei, insula mai are astazi ambasade in doar 24 de tari ? majoritatea mici natiuni latino-americane. Care sunt curtate sau presate de oficiali chinezi pentru renuntarea la relatiile oficiale cu Taiwanul, in favoarea mult mai puternicei, influentei si eventual darnicei Chine ? care nu accepta dubla recunoastere.
Ultima lupta sino-taiwa?neza s-a dat, zilele trecute, la Caracas, care nu a mai re?in?noit vizele neoficialei delegatii a Taipeiului si a cerut singurei companii de petrol taiwaneze din tara sa renunte la cotele detinute in doua zacaminte venezuelene. Ca si alte state, Venezuela a acceptat o reprezentare taiwaneza sub forma de „misiune economica”.
Dupa sosirea la putere a prese?dintelui Hugo Chavez, parteneriatul Venezuela-China a sporit alert ? pana la crearea unui fond comun pentru cooperarea in proiecte de energie si dezvoltare.
Taiwanul a repurtat insa o neasteptata victorie, in luna mai, in muntii de pe insulele St. Lucia. Statul cu 168.000 de locuitori din Caraibe a renuntat la relatiile vechi de 10 ani cu China, pentru a restabili legaturi diplomatice cu Taiwanul. Altfel spus, una dintre cele mai mici natiuni de pe Pamant si-a facut-o drept inamica pe cea mai mare ? constata AP. Trasnita de aceasta decizie a liderilor locali, China, dupa ce a construit in St. Lucia un stadion si un spital psihiatric cu 104 paturi, a incetinit lucrul la cladirile unei zone industriale libere si a sistat construirea unui centru cultural.
Deceniul chinez a adus pe insula restaurante si magazine, nu si turistii asteptati de localnici. Invers, Taiwanul a promis diversificarea agriculturii si zootehniei locului si centre de invatare a noilor tehnologii informatice. „Sprijinim pe cine da mai mult”, anunta, in aprilie, Rufus Bousquet, presedintele insularilor, din care 20% traiesc sub pragul saraciei.
Au urmat considerentele nationaliste, aflate din belsug in fosta colonie a Marii Britanii, de care s-a desprins in 1979: „St. Lucia nu si-a castigat suveranitatea de la o putere pentru a i se dicta acum de catre alta cui sa fie prietena”, scria un editorialist al „St. Lucia Mirror”, pentru care respectarea obligatorie a politicii „Chinei unice” aduce a raport colonial.
Dupa onoranta vizita a sefului diplomatiei chineze din 1 iunie, presedintele Costa Ricai, Oscar Arias, a considerat insa ca e „o dovada de elementar realism” economic sa dea prietenia Taiwanului pe a Chinei. Sunt asteptate decizii asemanatoare in Panama si Nicaragua. Tony Saca, presedintele in El Salvador, s-a aratat interesat sa aiba bune relatii la Beijing fara a renunta la cele de la Taipei, daca se poate.
Chiar si dupa ce a stabilit legaturi neoficiale cu Taipeiul, in 1992, New Delhi a ramas extrem de precaut in aceasta relatie pentru a nu afecta apropierea pe care o incerca de Beijing. Desi celelalte state asiatice au aplicat politica „Chinei unice” intr-un mod pragmatic, India nu doar ca a interzis pana si vizitele private ale liderilor taiwanezi, dar s-a abtinut chiar si de la o cooperare comerciala cu potenta economie a insulei. La sfarsitul lunii iunie, Ma Ying-Jeou, liderul Partidului Nationalist Chinez (KMT), opozitia taiwaneza, descindea in New Delhi ca primul politician taiwanez ajuns in capitala indiana de la vizita lui Chiang Kai-shek, istoricul lider al KMT, in 1942.
Evenimentul vine pe fondul re-tensionarii negocierilor dintre indieni si chinezi pentru frontiera himalayana. In timp ce India spera un acord al Chinei pentru actuala situatie, Beijingul tocmai si-a reafirmat drepturile de suveranitate asupra intregului stat Arunchal Pradesh din nord-estul indian ? taram al unor stravechi manastiri budiste si locul natal al celui de-al saselea Dalai Lama. Mai mult, in pofida rezolutiei din 2005, semnata de premierii Manmohan Singh si Wen Jiabao, Beijingul a revenit la cererea unor teritorii locuite.
In pofida unor schimburi bilaterale estimate la 50 miliarde dolari in 2010, prin primirea unui candidat prezidential taiwanez, India arata Chinei ca politica distanta fata de Taiwan nu trebuie privita ca definitiva. E drept, Ma Ying-Jeou nu vorbeste despre independenta. Dar a amintit ca puternica industrie de hardware taiwaneza este deplin complementara celei de software indiene, ca Taiwanul are de oferit tehnologii agricole avansate, iar companiile cu sediul in Taipei au multi bani de investit.
Deocamdata, Beijingul n-ar avea de obiectat impotriva unui parteneriat comercial intre New Delhi si Taipei – a carui intoarcere la patria-mama o pregateste. Dar va impiedica orice aliniere politica a Taiwanului la „axa democratiilor asiatice”, pe care o tot bricoleaza Japonia, Australia si India – sub directoratul SUA si nedeclarat in contra Chinei.
Cand Ma Ying-Jeou a mers vara trecuta la Tokyo, Beijingul nu a comentat: prezidentiabilul KMT este prochinez si antijaponez. Cu totul altfel a fost urmarita de la Beijing calatoria la Tokyo a fostului presedinte taiwanez Lee Teng-hui. Batranul de 84 de ani, care a condus Taiwanul intre 1988 si 2000, a mai mers si la controversatul templu Yasukuni, care cinsteste memoria eroilor de razboi japonezi.
Motivul a fost privat, dar cu rezonante istorico-politice: daca Lee s-a impus in viata politica de la Taipei, ca avocat al independentei insulei, fratele sau a servit in marina imperiala japoneza in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand insula Formosa se apropia de finalul regimului colonial nipon (1895-1945). Paradoxal, o multime de taiwanezi si japonezi se simpatizeaza reciproc. Majoritatea taiwanezilor sunt recunoscatori mostenirii coloniale japoneze ? care a contribuit la actuala dezvoltare a insulei, prin universitatile si infrastructura construite acolo – si ar calatori sau chiar emigra in Japonia.
Lee Teng-hui a studiat la Kyoto, vorbeste fluent japoneza si a scris la varsta senectutii o carte de comentarii asupra codului bushido; la fel, Frank Hsieh, candidatul la presedintie al partidului care conduce acum la Taipei, a studiat tot la Kyoto si cunoaste la fel de bine limba samurailor.
Japonia nu are insa relatii diplomatice formale cu Taiwanul ? devenit astazi al patrulea sau partener economic. Raspunzand Beijingului, ministrul nipon de externe, Taro Aso, a lasat sa scape ca democratia din Taiwan este „singurul astfel de exemplu din istoria Chinei”, dar a reiterat ca Japonia respecta principiul „Chinei unice”, cuprins in declaratia comuna sino-nipona din 1972, cand Tokyo a mutat ambasada din Taipei la Beijing, si in tratatul bilateral de pace si prietenie din 1978.
Japonia simte o tot mai mare amenintare dinspre China: daca Beijingul preia Taiwanul, va controla integral caile maritime prin care arhipelagul nipon se alimenteaza cu petrol din Orientul Mijlociu. Nici investitiile in alianta de securitate cu SUA ? angajat in apararea Taiwanului de o invazie a Chinei ? nu sunt prea linistitoare.
