Tariceanu si Vosganian umfla salariul minim in preajma alegerilor

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Dupa ce a reanalizat intr-o maniera „mai complexa” evolutia cresterii economice, a productivitatii muncii si a inflatiei, Guvernul si-a schimbat brusc abordarea fata de protestele sindicatelor care cereau o majorare a salariului minim brut, din al doilea trimestru – lucru de altfel convenit sa se discute inca din decembrie 2007. Daca saptamana trecuta premierul Tariceanu excludea o crestere a venitului minim, seful Executivului a oferit ieri o solutie de compromis reprezentantilor confederatiilor sindicale: salariul minim va creste la 540 de lei, din octombrie, si la 600 de lei, de la 1 ianuarie 2009.

Nu a fost inca semnat un acord in aceasta privinta, dar din declaratiile participantilor la negocieri, solutia pare sa multumeasca si patronatele si confederatiile sindicale. Este de remarcat faptul ca premierul a cerut un „ragaz” de doua luni sindicalistilor, invocand scumpirea tarifelor la gaze si la electricitate, dar si inflatia, astfel incat cresterea salariului va precede chiar campania electorala pentru parlamentare. Aproape amuzanta a fost rasturnarera discursului ministrului de Finante. Zile in sir, ministrul Vosganian a explicat ca majorarea salariului minim va fi de fapt o cursa. Ieri si-a dat seama ca e inadmisibil sa existe salariati care trebuie sa beneficieze de ajutor de stat pentru a trece iarna.

Premierului Tariceanu a incercat o argumentatie „tehnica” pentru amanarea cu doua luni a cresterii salariului minim: „Avand in vedere ca in aceasta luna au crescut preturile la gaze si in urmatoarea perioada ne asteptam la un puseu inflationist, va propunem sa acceptati un ragaz de doua luni, iar salariul minim sa fie majorat la 540 lei de la 1 octombrie”, a spus Tariceanu. Dar discutiile de ieri dintre Executiv si reprezentantii sindicatelor au fost presarate si de o serie de indemnuri electorale, venite din partea premierului.

Tariceanu le-a spus liderilor de sindicat, dupa ce i-a anuntat ca accepta majorarea salariului minim de la 1 octombrie, ca PNL, ca partid aflat la guvernare, vrea sa continue acest „exercitiu” si ca doreste sa obtina increderea alegatorilor „si pe mai departe”. „Prin prisma faptului ca suntem partid aflat la guvernare si nu ne putem juca cu cifrele, nu vrem sa amagim oamenii cu promisiuni fara acoperire. Sigur ca avem ambitia de a ne continua acest exercitiu, care a dus la o schimbare radicala a modului in care Romania se infatiseaza in ultimii patru ani, si vrem sa obtinem increderea alegatorilor si pe mai departe”, a spus Tariceanu liderilor de sindicat.

Salariul minim va creste anual cu 100 de lei

Aproape amuzanta a fost rasturnarea discursului ministrului de Finante. Dupa ce, zile in sir, ministrul Vosganian a explicat ca majorarea salariului minim va fi de fapt o cursa, pentru ca odata cu aceasta va creste si inflatia, ieri s-a luminat. Brusc si-a dat seama ca este inadmisibil sa existe salariati care trebuie sa beneficieze de ajutor de stat pentru a trece iarna, ca avem nevoie de „o politica inteleapta si sustenabila pe termen lung” pentru a opri plecarea din tara a muncitorilor si ca Uniunea Europeana ne cere ca salariul minim sa reprezinte circa jumatate din salariul mediu (in prezent procentul este de 30%). Pentru aceasta salariul minim va creste anual cu circa 100 de lei, astfel ca in 2014 sa ajunga la 1.325 de lei.

Evident, indeplinirea acestei promisiuni va cadea in sarcina viitoarelor guverne, dar daca ea va fi indeplinita ar echivala cu o revolutie pe piata muncii din Romania. In prezent, distributia salariilor de la noi nu are nici o legatura cu practica din tarile UE, diferentele intre cei multi care castiga putin si cei putini care castiga mult fiind enorme. Spre exemplu, desi salariul mediu net a fost, in luna mai, de 1.250 de lei, circa 1 milion de angajati, din cei 4,8 milioane inregistrati de statistica, au salarii brute de pana in 600 de lei sau putin peste.

Se schimba modul de calcul al ajutoarelor sociale

Patronii au acceptat usor majorarea salariului minim, dar au rezerve in ceea ce priveste efectul acestuia asupra celorlalte salarii: conform contractului colectiv de munca la nivel national, daca 540 de lei va fi salariul minim pe economie, minimul unui muncitor calificat va fi de 648 de lei, minimul unui titrat ? de 1080 lei samd.

Cat va costa bugetul de stat marinimia guvernului? Mai nimic in ceea ce priveste cresterea salariilor bugetarilor, pentru ca, dupa declaratiilor ministrului Vosganian, nu exista angajat in sectorul public care sa munceasca pe salariul minim din prezent (500 de lei).

In ceea ce priveste „efectele secundare” ? cresterea diverselor alocatii de stat care sunt corelate cu salariul minim ? atat guvernul, cat si sindicatele vor sa le elimine. Pana la 1 octombrie, cand intra in vigoare salariul minim de 540 de lei, ar trebui modificate toate actele normative care stabilesc vreo legatura intre salariul minim si ajutorul de stat. Masura este fireasca si ar fi trebuit luata de mult. In majoritatea statelor europene, ajutoarele acordate de stat sunt calculate in functie de un minim de consum necesar unui trai decent, se aloca exclusiv persoanelor care au dificultati de integrare si nu au nici o legatura cu costul fortei de munca.

spot_img