Vladimir Putin l-a felicitat pe Bashar Al-Assad pentru eliberarea orasului Palmira

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Presedintele rus, Vladimir Putin, l-a „felicitat” duminica pe omologul sau sirian pentru preluarea controlului asupra orasului Palmira din mainile gruparii Statul Islamic, Kremlinul subliniind rolul central jucat de Rusia in acest deznodamant „fericit”, relateaza AFP.

In cursul unei discutii telefonice care a avut loc „la initiativa rusa”, Vladimir Putin „l-a felicitat pe Bashar Al-Assad pentru fericita finalizare a operatiunii de anvergura efectuate de fortele siriene cu sprijinul fortelor aeriene ruse, care au avut ca obiectiv eliberarea orasului Palmira”, potrivit unui comunicat al Kremlinului, scrie Agerpres.
La randul sau, Bashar Al-Assad „si-a exprimat recunostinta pentru sprijinul eficient adus de fortele aeriene ruse”, a adaugat documentul.
Presedintele sirian „a subliniat ca progrese ca eliberarea Palmirei nu ar fi fost niciodata posibile fara sprijinul Rusiei”, a precizat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Dupa eliberarea orasului cu o vechime de peste 2.000 de ani, ale carui ruine sunt clasificate in Patrimoniul Mondial UNESCO, Vladimir Putin a ordonat „sa se ofere asistenta maxima partii siriene pentru deminarea teritoriilor eliberate, tinand cont de importanta lor pentru cultura mondiala”.
Vladimir Putin a discutat duminica despre acest subiect cu directorul general al UNESCO, …

spot_img