Ce se întâmplă dacă nu ai plătit creditul nebancar la termen. Opţiunile pe care le ai la dispoziţie.


Atunci când accesezi un împrumut rapid pentru că ai nevoie urgentă de o sumă de bani, e normal să-ţi faci un buget pentru toată perioada de rambursare, astfel încât să te asiguri că nu vei avea probleme la plata ratei. Prin urmare, îţi calculezi toate veniturile lunare, dar şi cheltuielile, incluzând de această dată şi rata pentru credit. Din păcate, oricând pot apărea, însă, lucruri neprevăzute. Îţi poţi pierde locul de muncă, salariul ţi se poate diminua sau pur şi simplu pot apărea tot felul de cheltuieli urgente pe care nu le-ai anticipat.

În acest context, se poate întâmpla să nu-ţi plăteşti rata la credit.

 Care sunt consecințele imediate?

Deşi împrumuturile rapide sunt foarte flexibile ca acordare, consecinţele neplăţii apar destul de repede. Dacă le ignori, ele pot fi extrem de riscante, indiferent dacă suma pe care ai accesat-o prin credit este una mică sau nu.

Ca primă măsură, odată ce ai întârziat cu plata ratei, instituţia de la care ai obţinut creditul te va notifica cu privire la acest lucru și va începe să aplice dobândă penalizatoare. Informaţiile cu privire la dobânzile penalizatoare sunt stipulate în contractul de creditare, însă de cele mai multe ori este un aspect ignorat de consumator. Ţine cont de faptul că unele IFN-uri nici nu-şi notifică clienţii cu privire la dobânzile penalizatoare practicate atunci când aceştia întârzie la plata ratei.

Informează-te corespunzător cu privire la costurile reale ale unui împrumut rapid  și condițiile IFN-urilor care acordă aceste împrumuturi.

Următoarea consecinţă a neplăţii ratei apare după 30 de zile, când instituţia te va raporta la Biroul de Credit. Chiar dacă îţi vei spune că acest lucru nu te afectează pe moment, vei întâmpina probleme pe viitor în cazul în care vei mai dori să contractezi un împrumut.

În final, pentru a-şi recupera banii, instituţia poate transfera datoria ta unei firme de recuperări şi vei ajunge în stadiul de executare silită. Firmele de recuperări te pot da în judecată pentru neplată şi, în urma unei hotărâri judecătoreşti, îţi pot pune poprire pe conturi. Mai multe informaţii despre scenariile posibile vei găsi tot în contractul de creditare.

Bineînţeles, acestea sunt situaţii pe care trebuie să le eviţi cu orice preţ. Aşadar, în cazul în care realizezi că eşti într-un impas financiar şi nu-ţi poţi plăti rata, trebuie să apelezi la înţelegerea instituţiei şi să găseşti o cale de a evita consecinţele menţionate anterior.

Vorbeşte deschis cu reprezentanţii IFN-ului, explică-le care este situaţia ta şi solicită-le sprijinul. Poţi încerca să negociezi dobânda, să schimbi planul de rambursare sau să amâni plata pentru o perioadă. Înţelegerea este soluţia cea mai bună atât pentru tine, cât şi pentru instituţia care ţi-a acordat creditul. Este important să găseși o cale de mijloc până când situaţia ta financiară se redresează.

Evită, însă, noi împrumuturi. Chiar dacă ţi se poate părea o soluţie bună pe moment, un nou împrumut înseamnă costuri mai mari şi, implicit, rate mai mari, astfel că mai devreme sau mai târziu vei avea din nou aceleaşi dificultăţi de plată.

Un împrumut rapid poate fi pe termen scurt o soluţie cu adevărat salvatoare, dar numai dacă este utilizat aşa cum a fost gândit. Platforma Mr.Finance îți vine în ajutor cu ghiduri utile despre împrumuturi rapide și consecințele accesării acestuia. Informează-te întotdeauna din surse de încredere!


Infografic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *