CM 2022: Portugalia și Polonia, calificate la turneul final – Cristiano Ronaldo și Robert Lewandowski merg în Qatar

​Portugalia și Polonia au obținut marți calificarea la turneul final al Cupei Mondiale 2022, după ce au obținut victorii în finalele barajului de calificare la competiția din Qatar.

Portugalia s-a calificat la Cupa Mondiala 2022 din QatarFoto: Twitter – Portugal

Pe Estadio do Dragao din Porto, Portugalia a învins surprinzătoarea reprezentativă a Macedoniei de Nord, scor 2-0.

Golurile selecționatei lui Fernando Santos au fost înscrise de Bruno Fernandes (’32, ’65), iar Cristiano Ronaldo a pasat decisiv la prima reușită.

Pe stadionul Slaski din Chorzow, Polonia a trecut de Suedia, scor 2-0.

Echipa pregătită de Czesław Michniewicz a marcat prin Robert Lewandowski (’49, penalty) și Piotr Zielinski (’73).

De știut:

  • Ultima echipă europeană calificată la turneul final va fi cunoscută la vară. FIFA a amânat pentru luna iunie meciul Scoţia – Ucraina de pe traseul A al play-off-ului pentru Cupa Mondială din Qatar. Învingătoarea acestui joc va întâlni, tot în iunie, Ţara Galilor, în finala care va stabil una dintre echipele calificate la turneul final.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *