Covasna: Peste 200 de persoane de etnie maghiară au comemorat „dictatul” de la Trianon / Românii au sărbătorit semnarea tratatului – Esential

Peste 200 de persoane de etnie maghiară au comemorat, vineri după-amiază, la Sfântu Gheorghe, împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, care a consfinţit destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi unirea Transilvaniei cu România.

Adresându-se mulţimii adunate în Piaţa centrală din Sfântu Gheorghe, liderii comunităţii maghiare au afirmat că ziua de 4 iunie 1920 a marcat una dintre cele mai mari „tragedii” din istoria naţiunii maghiare, relatează Agerpres.

„Au trecut 101 ani de la tratatul, dictatul spunem noi, de la Trianon şi am ajuns în România. Noi suntem aici pe pământul nostru natal şi nu vrem să plecăm de aici. Noi găsim important ca să rămânem pe pământul natal, nu vrem nici modificarea graniţelor, vrem doar să ne simţim acasă în România, iar România are posibilitatea să ne dea drepturi ca să ne simţim bine aici, acasă. Dar până când acest lucru nu se întâmplă, normal că avem revendicări pentru drepturile noastre”, a declarat pentru Agerpres Gazda Zoltan, unul dintre organizatorii evenimentului.

Manifestarea a cuprins câteva momente artistice şi un ceremonial religios şi s-a încheiat, ca şi în ceilalţi ani, cu intonarea imnului secuiesc şi cel al Ungariei.

Comemorarea a fost organizată de Consiliul Naţional Secuiesc, iar printre politicienii prezenţi s-a numărat şi deputatul UDMR de Covasna Miklos Zoltan.

Asociaţii româneşti au sărbătorit în schimb aniversarea a 101 ani de la semnarea Tratatului

La aproximativ o oră şi jumătate după încheierea manifestării, mai multe asociaţii româneşti au sărbătorit, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, aniversarea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon.

La evenimentul organizat de Asociaţia „Calea Neamului” din Braşov, cu aprobarea autorităţilor locale, au participat aproximativ 200 de persoane din judeţ şi din ţară.

Răspunzând acuzelor venite din partea liderilor comunităţii maghiare, care au afirmat că manifestarea românilor reprezintă o „provocare”, preşedintele Asociaţiei „Calea Neamului”, Mihai Tîrnoveanu, a declarat că „cinstirea pe teritoriul României a eroilor români care au făcut România Mare nu poate fi numită provocare”.

Ambele manifestări s-au desfăşurat fără incidente.

Tratatul de la Trianon, semnat pe 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, a marcat destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi unirea Transilvaniei cu România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *