Cristiano Ronaldo, refuzat de unul dintre cluburile fanion ale Europei

Cristiano Ronaldo vrea să plece de la Manchester United, deși s-a întors marți la clubul englez. Echipele mari ale Europei nu se înghesuie să negocieze cu starul portughez, iar directorul lui Bayern Munchen a explicat recent de ce bavarezii au renunțat la transferul lusitanului.

Cristiano RonaldoFoto: News Images / ddp USA / Profimedia

Cristiano Ronaldo s-a întors la Manchester după ce a fost dat dispărut de United, echipă care nu s-a calificat în Champions League, ceea ce l-a nemulțumit profund pe starul portughez.

Cristiano Ronaldo își respectă contractul cu Manchester United și s-a întors în orașul englez după o vacanță prelungită.

Portughezul nu a participat la turneul echipei în Australia și Thailanda, dar a decis să se alăture formației lui Ten Hag pentru moment.

Bayern Munchen nu a dorit să-l transfere pe Cristiano Ronaldo

Oliver Kahn, directorul campioanei Germaniei, a explicat că Bayern s-a interesat de Cristiano Ronaldo, dar toți membrii din conducerea clubului au fost de aceeași părere: portughezul nu se potrivește filozofiei clubului.

„Am discutat la nivel intern despre transferul lui Ronaldo. Îl consider unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile.

În urma discuțiilor, am convenit portughezul nu se potrivește filozofiei noastre la momentul actual” – Oliver Kahn, conform Marca.com.

Cristiano Ronaldo renunță la mulți bani pentru a juca în Champions League la Atletico Madrid

În vârstă de 37 de ani, Cristiano este dispus să renunțe la o mare parte din salariul său doar pentru a juca în Liga Campionilor.

În acest moment, Atletico Madrid are cele mai mari șanse să-l înregimenteze pe Cristiano, asta după ce nume mari precum Bayern Munchen și Chelsea l-au refuzat pe atacant.

Conform The Sun, Cristiano este dispus să-și micșoreze salariul de la 27 de milioane de euro (cât are în prezent la United) la 14.5 milioane.

Asta ar însemna undeva la 300.000 de euro pe săptămână.​

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *