Curtea de Conturi susține că ONJN nu a investigat „situații concrete în care, în cazul mai multor operatori, au fost identificate plăți multiple peste 15.000 euro către unii jucători, de 40 sau chiar 58 ori într-o singură zi, cu valori totale de ordinul sutelor de mii sau milioanelor de euro”, potrivit unui comunicat transmis joi.
Curtea de Conturi a anunțat că a sesizat organele în drept, după un audit privind activitatea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) pentru anul 2024, în care au fost constatate abateri care „au cauzat prejudicierea bugetului statului cu suma totală de 149.479.297 lei”.
„Întrucât există indicii de săvârșire a unor fapte sancționate de legea penală, Curtea de Conturi a sesizat organele în drept. Subliniem caracterul sistemic și recurent al constatărilor Curții, reflectat și în auditurile anterioare la ONJN”, afirmă Curtea de Conturi.
Instituția susține că acest audit a scos la iveală „multiple abateri de la legalitate și regularitate, constând în taxe de autorizare neîncasate, nedeclarate sau diferențe între sumele datorate și cele declarate de operatori”.
Curtea de Conturi pune prejudiciul pe seama „lipsei de acțiune a ONJN”, pe care îl acuză că, în 2024, „nu a monitorizat și nu a controlat activitatea organizatorilor de jocuri de noroc și nu și-a îndeplinit atribuțiile legale”.
„Nu a verificat realitatea și exactitatea raportărilor periodice (lunare) ale organizatorilor de jocuri de noroc tradiționale și la distanță, în cadrul auditului fiind consemnate numeroase situații de neîndeplinire a obligațiilor de declarare și de plată a operatorilor licențiați”, spune Curtea de Conturi.
Totodată, Curtea de Conturi notează că reprezentanții ONJN, când a avut loc relicențierea anuală a operatorilor de jocuri de noroc la distanță, „au validat în mod nereal și au certificat îndeplinirea de către aceștia a tuturor condițiilor prevăzute de lege în vederea obținerii licenței, respectiv de asigurare a accesului neîntrerupt, securizat, de la distanță, la serverul în oglindă, la serverul de siguranță situate pe teritoriul României, inclusiv la serverul central”.
Curtea de Conturi mai menționează că ONJN „nu a analizat și nu a valorificat datele și rapoartele stocate de organizatorii de jocuri de noroc la distanță în serverele în oglindă și în serverele de siguranță”, precum și că „nu cunoaște dacă au fost efectuate modificări software după autorizare la organizatorii de jocuri de noroc la distanță”.
Plăți de sute de mii sau milioane de euro într-o singură zi, neverificate de ONJN
„Exemplele identificate din interogarea serverelor în timpul misiunii de audit relevă situații de risc major, care impuneau declanșarea imediată a unor verificări de către ONJN, întrucât acestea pot proba manipularea vădită de către organizatori a rezultatelor de joc și în mod direct a veniturilor organizatorilor prin oferirea repetată a unor câștiguri substanțiale către anumiți «jucători».
Riscul de manipulare a rezultatelor jocurilor de noroc on-line poate determina o potențială diferență de taxă de autorizare nedeclarată de până la 2,1 miliarde lei în anul 2024”, conform aceluiași comunicat.
Constatările auditorilor
Potrivit Curții de Conturi, auditorii au constatat:
- diferențe de taxă de autorizare în valoare estimată de 116.019.510 lei în sarcina operatorilor de jocuri de noroc de tip slot-machine, nedeclarată și neachitată ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 82/2023;
- o diferență nedeclarată și neachitată reprezentând taxa de autorizare de 16.713.371 lei în cazul unei societăți comerciale;
- în cazul operatorilor de jocuri de noroc pentru pariuri în cotă fixă/bingo tv, s-a constatat faptul că, în cazul a 10 operatori din totalul de 20, se înregistrează diferențe de taxă de autorizare lunară nedeclarată în cuantum total de 3.626.440 lei, calculate între valoarea declarată prin declarațiile lunare și valoarea ce rezultă din aplicarea procentului legal de 21% asupra veniturilor realizate de organizatori în perioada de raportare;
- în cazul activității de colectare a veniturilor proprii, s-a constatat diferența neîncasată reprezentând contribuțiile aferente unui număr de 56.513 aparate autorizate aparținând operatorilor care au autorizat aceste echipamente în sumă de 13.119.976 lei, principala cauză fiind aceea că ONJN nu a emis și nu a transmis înștiințările de plată către organizatori.






