Trandafirul este o floare deosebit de frumoasă, însă are spini. Chiar și așa, rămâne una dintre cele mai iubite flori iar foarte multe persoane aleg să cumpere butași de trandafiri pentru a presăra cât mai multă iubire în grădinile lor. Povestea trandafirului explică de fapt formarea acestei flori.
Legenda spune că, atunci când Dumnezeu a făcut lumea, a ales o mulțime de plante care trăiesc pe pământ. El își dorea că planeta noastră să fie cât mai frumoasă și să arate similar cu Grădina Paradisului. După ce a creat majoritatea florilor, Dumnezeu a trimis pe pământ doi copilași, să vadă ce flori ar mai lipsi.
Cu voia Domnului, aceștia au străbătut distanța cer pământ într-o clipită. După ce au văzut ce flori se aflau deja aici, se pregăteau să se întoarcă din nou în cer. Însă, Satana a ispitit pe unul din copii și acesta nu a mai vrut să plece de pe pământ dar celalalt băiețel, s-a reîntors imediat.
Dumnezeu s-a supărat pe băiețelul neascultător și l-a prefăcut într-un spin, care să fie urât de oameni. Într-o zi, copilul cel bun, se juca în cer, iar din neatenție, a picat pe pământ. Dumnezeu ar fi vrut să-l readucă în cer, însă luase deja decizia că nu se mai poate întoarce nimeni de pe pământ în cer.
Lui Dumnezeu îi era foarte milă de el, astfel că l-a transformat într-un trandafir extrem de frumos. Trandafirul era o floare extrem de îndrăgită de oameni, iar spinul era foarte gelos pe el. Într-o zi spinul s-a repezit la trandafir și l-a înțepat cu țepii lui, pentru a se răzbuna. Din această încăierare, trandafirul a devenit o floare cu tulpina plină de ghimpi ascuțiți. Așadar, trandafirul este în continuare foarte iubit de oameni, fiind și simbolul iubirii, iar spinul este ocolit.
Trandafirul este una dintre cele mai apreciate flori și are un parfum îmbietor. Petalele sale catifelate și cromatica deosebită încântă privirea încă de la primul contact vizual. Trandafirii înfrumusețează în mod spectaculos orice grădină și transformă orice spațiu într-un loc deosebit de atrăgător. Aceștia creează o ambianță primitoare și reprezintă accesoriul perfect, pentru cei care vor să-și împărtășească dragostea.
Pentru a te bucura din plin de frumusețea acestor flori, cumpără diverse soiuri de trandafiri de gradina și adu un suflu nou grădinii tale. Trandafirul este considerat „Regele florilor“, pentru că în funcție de culoarea pe care o are poate transmite o gama largă de sentimente.
Trandafirul roșu este simbolul dragostei și poate transmite mai ușor un mesaj, decât prin cuvinte. Pe de altă parte, trandafirii albi exprimă puritatea desăvârșită și impresionează prin delicatețe, iar cei galbeni erau considerați un simbol al geloziei, însă astăzi sunt mai degrabă asociați cu prietenia și respectul.
Indiferent de intensitatea nuanței sau densitatea petalelor, trandafirii sunt flori absolut minunate, care își găsesc un loc de cinste în orice buchet dar și în grădinile amenajate cu stil. Aceștia conferă un plus de viață și se remarcă prin elegantă și gingășie în același timp. Accesează site-ul online https://www.famousroses.eu/ comandă butași trandafiri de diferite culori și răsfață-ți atât privirea, cât și sufletul.
Sursa foto: famousroses.eu