DOCUMENT Cum se încheie mediile elevilor. Măsurile prevăzute de Ministerul Educației pentru reluarea cursurilor – Educatie

Ministerul Educației a aprobat măsurile cu privire la reluarea cursurilor după încheierea stării de urgență. Așa cum a declarat ministrul Educației, vor veni la școală numai elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, începând cu 2 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale. Vor fi maximum 10 elevi într-o clasă, cu mască și mânuși, iar clasele vor fi dezinfectate după fiecare grupă.

Documentul aprobat de Ministerul Educației prevede că elevii care nu au calculatoare sau acces la internet vor fi sprijiniți de autoritățile locale și vor primi cel puțin o dată pe săptămână sarcini de lucru și resurse educaționale.

Ministerul Educației aduce precizări privind modalitățile de încheiere a situației școlareDocumentul arată că pentru învățământul ante-preșcolar și preșcolar nu este cazul încheierii situației, dar activitățile cadrelor didactice continuă și acestea mențin legătura cu copiii.

”Segmentul de vârstă corespunzătoare acestor niveluri este însoțit de cele mai mari riscuri, atât în organizarea procesului educațional din unități, cat și din cauza faptului că majoritatea copiilor sunt însoțiți, spre unități, de persoane cu risc sau care prezintă risc pentru contacte în cadrul unităților de învățământ”, scrie în documentul MEC.

Pentru încheierea mediilor, Ministerul Educației a prevăzut mai multe situații în care se încheie mediile, atât pentru învățământul primar, cât și pentru gimaziu și liceu.

  • Cum se încheie mediile la ciclul primar




Situația 1: Dacă elevul are cel puțin două calificative pe semestrul al II-lea, se încheie situația școlară semestrială cu aceste calificative.

Situația 2: Dacă elevul are doar un calificativ pe semestrul al II-lea se poate valorifica activitatea desfășurată online.

Situația 3: Dacă elevul are doar un calificativ pe semestrul al II-lea, dar nu se poate valorifica activitatea desfășurată online, al doilea calificativ pentru semestrul al II-lea va fi considerat calificativul care reprezintă media elevului din primul semestru.

Situația 4: Dacă elevul nu are niciun calificativ în semestrul al II-lea, media anuală devine media semestrului I.

  • Cum se încheie mediile la învățământul gimnazial și liceal, postliceal și profesional:

Situația 1: Dacă elevul are cel puțin două note pe semestrul al IIlea, se încheie media cu aceste note.

Situația 2:Dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea se poate valorifica activitatea desfășurată online, pentru a doua notă

Situația 3: Dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea, dar nu se poate valorifica activitatea desfășurată online, a doua notă pentru semestrul al II-lea va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru.

Situația 4: Dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea media anuală devine media semestrului I

Situația 5: Dacă media din primul semestru este mai mică decât 5, atunci cadrul didactic decide împreună cu elevul data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/proiect prin care să fie notat, iar nota de la această evaluare devine media anuală (ca la examenul de corigență)

Consultă aici:Documentul in care sunt prevăzute măsurile pentru reluarea cursurilor și încheierea mediilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *