Fiul președintelui Braziliei este anchetat pentru angajarea fictivă a unor persoane la biroul parlamentar – Esential

​Fiul președintelui Braziliei Jair Bolsonaro este ținta unei noi anchete demarate de procurori, acesta fiind acuzat de angajarea fictivă a unor persoane la biroul parlamentar, cu scopul de a încasa banii destinați salariilor, a anunțat sâmbătă, procurorul general, citat de Reuters.

Este a doua anchetă declanșată împotriva fiului președintelui Braziliei de către parchetul general, Flavio Bolsonaro, care a devenit senator în cursul acestui an.

Prima anchetă vizează, de asemenea, nereguli privind plata angajaților săi. Curtea Supremă a clasat cazul, însă decizia este contestată de procurorii care au înaintat apel.

“Actuala anchetă este independentă și vizează (fapte-n.red) diferite”, a declarat procurorul general.

Frederick Wassef, avocatul lui Flavio Bolsonaro, a negat orice ilegalitate, pledând nevinovăția clientului său. “La finalul întregului proces se va dovedi că nu au fost comise niciun fel de ilegalități”, a susținut Wassef.

Angajarea unor persoane fictive la birourile parlamentare pentru a încasa banii destinați salariilor acestora este o escrocherie răspândită în politica din Brazilia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *