Richard Yu, directorul diviziei Consumer, a declarat că noul sistem de operare va ajunge pe telefoane anul viitor. Compania a investit câteva sute de milioane de dolari în noul sistem și a promovat intens și propriul său magazin de aplicații. O primă versiune, incipientă, a fost anunțată acum un an.
Declarațiile au fost făcute la conferința anuală a dezvoltatorilor, iar planul este ca o versiune beta Harmony OS 2.0 să ajungă în decembrie la creatorii de aplicații.
Compania spune că va deschide sistemul și către alți producători chinezi de telefoane. Este însă greu de crezut că Oppo sau OnePlus, spre exemplu, vor renunța la Android, un sistem cu care oamenii s-au obișnuit și care a atins de ceva ani maturitatea, lăsând în urmă problemele primelor versiuni.
Huawei s-a referit la Harmony OS ca fiind o platformă ”multi-device” pentru ceasuri, laptop-uri și smartphone-uri și nu l-a prezentat în comunicarea oficial ca fiind rival pentru Android.
Surse: Reuters, telecoms.com





