În opt municipii din România cu rata de infectare de peste 4,5 începe vaccinarea anti-COVID și pentru populația generală / Lista localităților – Coronavirus

În opt municipii din România unde rata de infectare este mai mare de 4,5 la mia de locuitori se vor putea programa pentru vaccinarea împotriva COVID și persoanele aflate în cea de a treia etapă, adică populația generală, a anunțat marți președintele Comitetului de coordonare a vaccinării, medicul Valeriu Gheorghiță.

Potrivit acestuia, va fi deschisă posibilitatea de programare, inclusiv în platforma de vaccinare, pentru persoanele din etapa a treia în municipiile unde incidența depășește 4,5 cazuri la mia de locuitori:

  • Alba Iulia
  • Timişoara
  • Braşov şi localitatea Sânpetru,
  • Baia Mare
  • Zalău
  • Petroşani
  • Cluj-Napoca
  • Giurgiu

Valeriu Gheorghiță a spus că în următoarele zile în aceste localități vor fi deschise centre noi de vaccinare, unde va fi distribuit vaccin AstraZeneca.

În etapa a treia a campaniei de vaccinare este inclusă populația generală, fiind însă prioritizate mai multe categorii, respectiv persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor unităţi, operatori economici cu risc ridicat de infectare a personalului propriu şi a persoanelor deservite, din următoarele domenii de activitate:

  • (i) lucrătorii din industria extractivă;
  • (ii) lucrătorii din industria prelucrătoare;
  • (iii) lucrătorii din hoteluri şi restaurante;
  • (iv) lucrătorii din domeniul de întreţinere corporală, coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare;
  • (v) lucrătorii din domeniul spectacole, activităţi culturale şi recreative;
  • (vi) lucrătorii din sistemul financiar, bancar şi din domeniul asigurărilor, cu precădere a celor care au contacte directe cu publicul şi a celor care prestează servicii esenţiale de plăţi, administrare cont şi investiţii şi operează infrastructuri critice naţionale, precum şi personalul critic de suport al acestora;
  • (vii) persoanele cazate în centrele regionale de proceduri şi cazare ale solicitanţilor de azil aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;
  • (viii) persoanele cazate în centrele pentru cazarea străinilor luaţi în custodie publică aflate în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări;
  • (ix) persoanele private de libertate;
  • (x) persoanele care asigură infrastructura de comunicaţii;
  • (xi) lucrătorii din domeniul muzeal şi al colecţiilor publice;
  • (xii) lucrătorii din biblioteci;
  • (xiii) casierii şi ceilalţi lucrători din magazinele de retail alimentar.
  • Populaţia adultă, alte categorii decât cele prevăzute la lit. C pct. 1 şi 2;
  • Populaţia pediatrică, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *