Oficiali din Republica Moldova vorbesc despre „operaţiuni psihologice” ale Rusiei, în contextul războiului din Ucraina

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Ministerul rus al Apărării a afirmat, fără nicio dovadă, că sabotori ucraineni îmbrăcaţi în trupe ruseşti ar ataca din Transnistria, pentru a oferi un pretext pentru o invazie ucraineană.

Moldova avertizează de săptămâni întregi că Rusia complotează pentru a prelua puterea, relatează BBC.

Iar oficialii de la Chişinău au respins afirmaţiile Rusiei considerând că acestea sunt „operaţiuni psihologice”.

„Ministerul Apărării consideră că este un element al unei operaţiuni psihologice şi nu un plan real”, a declarat secretarul de stat Valeriu Mija.

Deputata Doina Gherman a declarat presei moldoveneşti că afirmaţiile ruseşti sunt „dezinformare agresivă”. Aceasta a adăugat că nu a existat nicio ameninţare iminentă şi a îndemnat publicul să aibă încredere în guvern.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată joi într-o vizită în România, a vorbit despre provocările de securitate fără precedent care urmează. „Unii au vrut ca ţara noastră să cadă şi să instaleze la Chişinău un guvern marionetă înrobit intereselor Kremlinului”, a spus ea.

Republica Moldova nu face parte din NATO, dar în iunie anul trecut a primit statutul de ţară candidată la UE în aceeaşi zi cu Ucraina, ceea ce a adus-o cu un pas mai aproape de aderarea la blocul comunitar. La începutul acestei săptămâni, Maia Sandu s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden, care a promis că va sprijini suveranitatea ţării sale.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.

Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

spot_imgspot_img