Primele sancțiuni după imaginilor șocante din secția COVID a spitalului din Reșița / Managerul, amendat cu 10.000 de lei – Sanatate

Inspecţia Sanitară de Stat a aplicat sancţiuni de 18.400 de lei reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, după prima zi de control. Managerul spitalului a primit o amendă de 10.000 de lei, pentru că nu a făcut lucrările de reparaţii şi igienizare asumate în planul de management. Au mai fost sancţionate două asistente şefe, o asistentă şi o infirmieră. Sancțiunile au fost date după ce în spațiul public au apărut imagini șocante din acest spital, cu pacienți dezbrăcați pe holuri, mizerie de nedescris și un cadavru într-un sac de plastic în pat.

Ministerul Sănătății a anunțat, printr-un comunicat de presă, că Inspecția Sanitară de Stat a dat primele amenzi în valoare de 18.400 de lei reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Reșița, după prima zi de control în această unitate. Astfel, managerul unității a fost amendat cu 10 000 de lei, pentru “neefectuarea periodică sau după necesitate a lucrărilor de igienizare și reparații a clădirilor sanitare, deși lucrările de igienizare se aflau în planul de conformare asumat de manager cu termen decembrie 2020”.

Asistenta-șefă a secției de Pneumopftizilogie si asistenta-șefă a secției de boli infecțioase au fost sancționate cu câte 2000 de lei pentru “nerespectarea precauțiunilor universale și a protocoalelor de lucru de către personalul medical și auxiliar”. Pentru același motiv, tot cu 2.000 lei a fost amendată și una dintre infirmierele spitalului.

O altă asistentă medicală care activează în cadrul secției de boli infecțioase a fost sancționată cu 2.400 de lei pentru “gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor medicale periculoase rezultate din activități medicale”.

Conform sursei citate, controlul va continua în zilele următoare.

Fotografiile au fost făcute în Staționarul 3, o clădire veche de peste 60 de ani și a cărei stare de degradare nu permite amenajarea circuitelor în limita standardelor actuale, a confirmat managerul spitalului Alina Stancovici, citată de resita.ro.

Potrivit acesteia, aici sunt pacienți pozitivi, din toate categoriile de vârstă și patologii asociate (cu insuficiență renală, insuficiență cardiacă, afecțiuni neurologice, inclusiv afecțiuni psihice) care nu pot fi transferați în secții adecvate afecțiunii deoarece acestea sunt non-covid.

„Imaginile surprinse demonstrează neputința unui sistem medical, de această dată fiind rândul spitalului reșițean, dar trebuie să recunoaștem că situația se regăsește și la alte spitale din țară, fapt care trebuie să dea de gândit tuturor pentru că sănătatea este o componentă de bază a sistemului și fără o investiție majoră în resursa umană și logistică din sistemul sanitar vom surprinde mereu realitatea amară cu care ne confruntăm fie din postura de manager, de medic, asistent sau infirmier, ori din aceea de pacient sau aparținător al acestuia”, a mai spus Alina Stancovici, managerul SJUR.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *