REFERENDUM TVR: „Sunteţi de acord cu legalizarea canabisului în scop medical?”

O temă care încinge spiritele luni, 25 iulie, la „Referendum”! Moderatorul şi realizatorul Mihai Rădulescu ne invită să ascultăm argumente pro şi contra legalizării canabisului în România, exprimate de invitaţii săi. În direct la TVR 1 şi TVR INFO, de la ora 21.00.

Sondaj – legalizarea canabisului in scop medicalFoto: Hotnews

Mulţi se opun cu vehemenţă sau ignoră subiectul. Dar sunt multe voci care susţin legalizarea canabisului în scop medicinal şi în România, mai ales că sunt zeci de țări din întreaga lume care permit în acest moment utilizarea acestuia numai în anumite condiții și, de cele mai multe ori, doar pentru bolnavii în fază terminală. Printre acestea – Germania, Marea Britanie, Italia, Olanda, Elveția, Grecia, Cehia, Cipru, Malta, Polonia, Portugalia, Canada. În Statele Unite, fiecare stat are propria legislație în această privință.

Un subiect controversat ne propune Mihai Rădulescu la „Referendum” pe TVR 1 şi TVR INFO: invitaţii din platoul emisiunii, dar şi telespectatorii sunt invitaţi să voteze dacă sunt de acord cu legalizarea canabisului în scop medical. Luni, 25 iulie, ora 21.00.

În urmă cu 3 ani, un proiect de lege ce prevedea că bolnavii în fază terminală vor avea acces, în premieră, la calmante pe bază de canabis cu prescripție de la medicul specialist, utilizând un formular special (ca în cazul morfinei), era depus la Parlament. Proiectul de lege prevede, în esență, posibilitatea prescrierii, de către medicul specialist, de calmante ce conțin canabis sub formă de ulei, tinctură, infuzie sau pentru inhalare. Proiectul de act normativ prevede explicit că fumatul de canabis nu este permis. După ce a trecut de Senat, proiectul nu a mai ajuns la vot în Camera Deputaţilor, primind un punct de vedere nefavorabil din partea Ministerului Sănătăţii.

Principala „voce” a legalizării canabisului medicinal în România este Alexandra, o tânără a cărei mamă a murit de cancer şi, care, încă din perioada când mama ei suferea, şi-a asumat misiunea de a lupta pentru ca bolnavii de cancer să aibă dreptul la o viaţă demnă, lipsiţi de chinuri. Alexandra Cârstea, preşedintele Asociaţiei „Victoria Mea” (asociaţie care poartă numele mamei sale), este invitata lui Mihai Rădulescu luni seară, la „Referendum”. Alături de ea, îşi exprimă punctele de vedere pro şi contra subiectului emisiunii: Teodora Ciolompea, medic specializat toxicodependenţă; Cătălin Niculae, director adjunct Teen Challenge România, Emanuel Ungureanu, deputat USR, Adele Chirică, preşedintele Asociaţiei pentru Dravet şi alte Epilepsii Rare; Alina Neagu, jurnalist Hotnews.ro; Bogdan Ioniţă, producător de ulei de canabis; Dumitru Cebotărescu, om de afaceri din Chişinău.

„E o problemă de încredere în toată această chestiune. Unii au, alţii nu au încredere în calităţile terapeutice ale canabisului. Unii au, alţii nu au încredere că va putea fi controlată prescrierea substanţei, astfel încât să nu ajungă să fie folosită în scop recreaţional. Vom urmări diseară bătălia argumentelor din studioul Referendumului, dar şi de pe platformele online ale TVR şi Hotnews”, ne invită Mihai Rădulescu.

Telespectatorii sunt invitaţi să-şi exprime opiniile pe platformele online stiriletvr.ro şi hotnews.ro, precum şi pe paginile de Facebook TVR 1 şi Facebook Referendum. Cele mai interesante comentarii şi întrebări vor fi prezentate în emisiune.

Sondajul demarat în ediţia precedentă, în care am fost invitaţi să ne spunem părerea dacă merită să mergem la mare pe litoralul românesc, continuă încă atât pe stiriletvr.ro, cât şi pe platforma partenerului media hotnews.ro, iar rezultatul va fi anunţat luni seară, la „Referendum”.

La „Referendum”, o temă de actualitate este susţinută cu argumente de două tabere cu opinii contrare, iar telespectatorii participă activ, acordându-şi votul pentru una sau cealaltă dintre echipe. Realizator şi gazdă, Mihai Rădulescu, moderator cu experienţă, intervine pentru a asigura echilibrul confruntării. „Referendum” a debutat în grila de toamnă 2021 a principalului post al Televiziunii Române şi se vede în direct, în fiecare seară de luni, de la ora 21.00, la TVR 1. Românii din afara graniţelor sunt şi ei invitaţi la vot: emisiunea se difuzează simultan şi la TVR INFO, TVR Moldova, iar de la ora 22.50, tot luni, la TVR Internaţional.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *