Republica Moldova va avea alegeri anticipate / Curtea Constituțională a constatat că sunt întrunite circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului – International

”Se constată drept circumstanță care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a, imposibilitatea formării Guvernului în conformitate cu prevederile art.85 din Constituție. Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac. Intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial”, a declarat președintele CCM, Domnica Manole.
Judecătorii Vladimir Țurcan și Serghei Țurcan au formulat opinii separate.
”Termenul de trei luni în interiorul căruia urma să fie investit un Guvern a expirat la 23 martie. Până la această dată un Guvern nu a fost învestit. Începând cu 24 martie survine consecința de dizolvare a Parlamentului”, a spus Maia Sandu în fața judecătorilor.
Potrivit șefei statului, Parlamentul a eşuat să aleagă un guvern din două încercări, iar majoritatea parlamentară protejează grupările corupte şi nu caută soluţii pentru oameni.
“Aşa cum prevede Constituţia, am avut consultări cu fracţiunile şi grupurile parlamentare în legătură cu situaţia politică din ţară şi eventuala dizolvare a Parlamentului. Parlamentul a eşuat să aleagă un Guvern din două încercări şi după 45 de zile de la prima solicitare de învestitură, iar de la demisia guvernului Chicu au trecut mai mult de 3 luni. Ca şi experţii în drept constituţional, consider că sunt întrunite circumstanţele legale pentru dizolvarea Parlamentului”, a spus în martie Maia Sandu.
Citește și: Republica Moldova se îndreaptă spre alegeri anticipate, în ciuda opoziției socialiștilor lui Dodon – experți