România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. CNSM a transmis Guvernului și BNR 10 recomandări prin care sectorul agroalimentar românesc poate fi revigorat – Finante & Banci

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare, acesta ajungând la peste 4,3 miliarde de euro, iar importurile mult prea mari de produse agroalimentare au devenit o vulnerabilitate, cu posibil potențial sistemic, arată o analiză a Comitetului Național pentru Supraveghere Macroprudențială (CNSM), care a făcut și 10 recomandări Guvernului și Băncii Naționale pentru reducerea acestui deficit. Băncile, IFN și fondurile de garantare a creditelor ar putea ajuta mai mult firmele din sectorul agroindustrial, mai arată analiza citată, care arată că finanțarea bancară a industriei alimentare a scăzut semnificativ (cu 13%) în portofoliul băncilor. Ca exemplu de culoare, peste 25 la sută din producția agricolă a Italiei este realizată cu 370.000 de lucrători sezonieri, aproape o treime fiind români, mai arată analiza CNSM.

Dși firmele din agricultură au primit din partea băncilor un volum important de credite, Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții arată că se menține un deficit important de finanțare pentru agricultura României (estimat între 2,2 mld euro și 5,3 mld euro), în special pentru nevoi de creditare pe termen lung.

Măsurile propuse în analiza CNSM țin, printre altele, de creșterea rolului fondurilor de garantare a creditelor (care în prezent au o expunere de 6 la sută pe agricultură și 2 la sută pe industria alimentară), revizuirea mecanismului certificatelor de depozit, identificarea de potențiali campioni naționali (dintre care doar 56 la sută se finanțează în prezent de la bănci).

Prelungirea crizei actuale, alte valuri viitoare sau noi crize vor pune problema schimbării de paradigmă în domeniile considerate esențiale pentru securitatea unei țări

Nu în ultimul rând, materialul CNSM propune conceperea de către Guvern a unei strategii privind sectorul agroalimentar care să atace problemele structurale acumulate în ultimele decenii: lipsa cadastrării, necesitatea îmbunătățirii pregătirii profesionale a celor din domeniul agroalimentar, infrastructura deficitară (cum ar fi irigațiile) etc. Această strategie ar avea ca element central implementarea unei politici industriale pentru sectorul alimentar care să prevadă inclusiv îndeplinirea mai bună a rolului statului.

Criza generată de pandemia COVID-19 a adus în discuție trei subiecte importante pentru agricultură și industria alimentară:

  • nevoia de a scurta lanțurile de producție și aprovizionare și de a reduce complexitatea acestora,
  • asigurarea unui nivel adecvat de siguranță alimentară și
  • digitalizarea mai amplă a proceselor de producție și distribuție.

Prelungirea crizei actuale, existența sau nu a mai multor valuri viitoare, apariția de noi crize cu efecte similare etc. vor pune tot mai acut problema schimbării de paradigmă în domeniile considerate esențiale pentru securitatea unei țări (din care face parte și sectorul agroalimentar).

În contextul în care o parte semnificativă din componentele lanțurilor de producție se află în afara țării, gradul ridicat de complexitate al lanțurilor de producție și aprovizionare distanțează consumatorul final de produsul agroalimentar, traducându-se într-o fragilitate în creștere a întregului sistem. În plus, cu cât aceste lanțuri au mai multe componente în afara țării, devenind astfel mai lungi, cu atât cota de valoare adăugată creată la nivel național va tinde să fie mai redusă. Scurtarea acestor lanțuri ar putea genera forme mai mult sau mai puțin pronunțate de protecționism.

În anii următori, accentuarea protecționismului (ce își are drept principal suport dezvoltarea de activități în jurul unei rețele comunitare), în paralel cu necesitatea expansiunii legăturilor între statele care fac parte din diverse blocuri strategice (justificată de nevoia unor răspunsuri coordonate la nivel regional sau internațional), pot da naștere unor noi modele de afaceri în zona agroalimentară.

Peste 25 la sută din producția agricolă a Italiei este realizată cu 370.000 de lucrători sezonieri, aproape o treime fiind români

România are potențial să se poziționeze bine în această nouă paradigmă având în vedere atât potențialul agricol care nu este prelucrat pentru obținerea de produse finite, cât și cel financiar, potențat prin accesarea mai amplă a resurselor disponibile la nivel european pentru activități de digitalizare, inovare și legate de economia verde. Nu în ultimul rând, tendințele de repoziționare strategică survenite în urma pandemiei COVID-19 ar putea reorienta legăturile comerciale, aspect ce ar determina externalități pozitive pentru sectorul agricol din țara noastră.

Criza actuală este posibil să revizuiască și modelul de funcționare al agriculturii vest-europene bazat semnificativ pe lucrători sezonieri din alte țări, pentru a se reduce dependența față de acești. Spre exemplu, conform datelor asociației italiene a fermierilor Coldiretti, peste 25 la sută din producția agricolă a Italiei este realizată cu 370.000 de lucrători sezonieri, aproape o treime fiind români. Dintre aceștia, cel puțin 100.000 ar putea să nu mai poată intra în Italia ca urmare a restricțiilor impuse pentru limitarea COVID-19.

Pe acest fond, am putea asista la o rată accelerată de adopție a soluțiilor de automatizare a producției. Oricare va fi însă ritmul inovațiilor și automatizărilor în agricultura vest-europeană, România trebuie să-și accelereze și mai mult cadența schimbărilor în sensul adoptării tehnologiilor viitorului, pentru a putea recupera decalajele importante deja existente față de partenerii din țările dezvoltate. De altfel, câteva din propunerile esențiale de măsuri care vor fi fundamentate în capitolele următoare se vor axa pe nevoia inovării în agricultura românească

  • Riscul sistemic pe care deficitul comerțului cu produse agro-alimentare îl presupune are două componente: existența unei relații strânse între deteriorarea deficitului de cont curent și declanșarea unei crize financiare sau de balanță de plăți și
  • necesitatea asigurării securității alimentare (aceasta fiind de altfel și una din lecțiile crizei generate de pandemia COVID-19).

Măsurile propuse pentru diminuarea vulnerabilităților identificate au trei caracteristici. În primul rând, nu reclamă resurse bugetare naționale semnificative, bazându-se în bună parte pe finanțări provenind pe filiera bugetului comunitar. De altfel, în condițiile în care finanțarea cheltuielilor statului va fi tot mai provocatoare în anii următori, proiectele care folosesc finanțări de sorginte non-bugetară probabil că se vor implementa prioritar.

În al doilea rând, măsurile propuse vizează aproape exclusiv latura ofertei. Apreciem că vulnerabilitatea pe care Grupul de lucru CNSM a fost chemat să o analizeze poate fi atenuată în special prin soluții care să stimuleze firmele să producă cu valoare adăugată mai mare și mai inovativ.

În al treilea rând, multe din propuneri ar putea părea provocatoare, având în vedere trăsăturile agriculturii din România care a rămas în bună parte la nivelul fermelor de subzistență, dependente de evoluțiile climatice, cu productivitate semnificativ sub cea europeană și generatoare de valoare adăugată redusă. Aceste propuneri, deși provocatoare, sunt însă în linie cu agenda europeană a sectorului agroalimentar, care alocă bugete tot mai consistente pentru digitalizare, dezvoltare inovativă și protejarea mediului.

Analiza CNSM conține zece recomandări a căror implementare va fi monitorizată în conformitate cu prevederile Legii 12/2017 privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional. Suplimentar, materialul mai propune încă aproape 50 de posibile măsuri pe care autoritățile sunt încurajate să le analizeze pentru a putea fi eventual incluse în diverse documente programatice (cum ar fi Planul Național Strategic 2021-2027), în strânsă consultare cu reprezentanții asociațiilor de profil.

Una din cele mai importante propuneri se referă la implementarea programelor care promovează un sector agroalimentar care sprijină sustenabilitatea climatică și care ameliorează calitatea produselor. România, contrar tendinței europene în care calitatea și promovarea acesteia reprezintă o prioritate, a continuat seria unor programe orientate numai spre dezvoltarea capacităților de producție, necorelate întotdeauna cu cerințele pieței de desfacere.

O altă propunere importantă este tehnologizarea amplă a sectorului agroalimentar. Subiectul, de altfel, se află în topul agendei europene și fonduri semnificative vor fi alocate în anii următori pentru implementare. România ar putea beneficia considerabil din această aliniere la prioritățile europene, din cel puțin două motive. În primul rând, România se plasează pe poziții dezavantajoase la nivel european în domeniul inovației (inclusiv în agricultură), astfel că orice progres este binevenit. Doar 1 la sută din firmele activând în sectorul agroalimentar folosesc roboți industriali (la cealaltă extremă se află Olanda cu 22 la sută și Suedia cu 31 la sută).

În al doilea rând, România are multe puncte forte pentru a trece la utilizarea pe scară largă a tehnologiilor digitale în agricultură și industria alimentară: infrastructura de telecomunicații, implicit acces bun la internet, numeroși specialiști IT, atitudine îngeneral favorabilă a firmelor și populației în asimilarea tehnologiilor digitale. De altfel, tehnologiile digitale ar putea compensa o parte din dezavantajul fragmentării pronunțată a terenurilor agricole din România (de departe, cea mai ridicată din UE).

CNSM propune o metodologie transparentă (care să fie publicată pe site-ul CNSM) pentru identificarea potențialelor firme-campion în domeniul agroalimentar. La o primă simulare, rularea metodologiei a identificat aproape 500 de firme (din cele circa 33.000 de companii din sectorul agroalimentar), majoritatea covârșitoare având capital autohton, care să fie în vizorul autorităților sau creditorilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *