SUA răspunde după amenințările venite de la Phenian: “Politica noastră faţă de Coreea de Nord nu are ca obiectiv ostilităţile, ci găsirea de soluţii” – International

Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, a dat duminică asigurări că politica actualei administraţii americane faţă de Coreea de Nord nu are ca obiectiv să provoace ostilitate, ci să caute soluţii pentru a obţine denuclearizarea ţării asiatice, transmit EFE și Agerpres.

“Politica noastră faţă de Coreea de Nord nu are ca obiectiv ostilităţile, ci găsirea de soluţii. Are ca obiectiv final să obţină o denuclearizare completă a Peninsulei Coreea”, a explicat Sullivan într-un interviu la postul ABC şi a promis “o abordare practică mai calibrată” decât cea a precedentelor administraţii.

Biden a afirmat, miercuri, în Congres că va folosi “diplomaţia ca o descurajare severă” pentru a limita ambiţiile nucleare a Phenianului. Vineri, Casa Albă a explicat că preşedintele american este favorabil unei apropieri diplomatice “realiste”.

Negocierile dintre Statele Unite şi Nord s-au oprit după eşecul celui de-al doilea summit dintre Donald Trump şi Kim Jong Un la Hanoi, în 2019. De la învestirea sa, acum 100 de zile, Biden a rămas relativ discret în această privinţă.

Ministerul nord-coreean al Afacerilor Externe a afirmat într-un comunicat difuzat duminică de agenţia KCNA că Joe Biden a comis o “mare gafă” prin poziţia sa “învechită” faţă de ţară.

“Declaraţia sa reflectă clar intenţia de a urma o politică ostilă faţă de Republica Populară Democrată Coreeană aşa cum fac Statele Unite de mai mult de o jumătate de secol”, a declarat Kwon Jung Gun, un responsabil al ministerului nord-coreean al Afacerilor Externe.

“Aşa-numita “diplomaţie” americană este un afiș înșelător destinat să acopere actele lor ostile, şi descurajarea anunţată este pur şi simplu un mijloc de a face ameninţări nucleare către RPDC”, a adăugat el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *