Trofeul Euro 2020 va fi expus, vineri, la Arena Naţională. Primii 2020 de vizitatori vor primi un bilet de tombolă pentru un tricou al naţionalei/ Intrarea, liberă

Trofeul Henri Delaunay, care va fi decernat câştigătoarei Turneului Final UEFA 2020, va fi expus, vineri, la un eveniment organizat la Arena Naţională la care accesul va fi liber, anunţă PMB. Primii 2020 de vizitatori vor primi un bilet de tombolă pentru a câştiga un tricou al naţionalei.


Imaginea articolului Trofeul Euro 2020 va fi expus, vineri, la Arena Naţională. Primii 2020 de vizitatori vor primi un bilet de tombolă pentru un tricou al naţionalei/ Intrarea, liberă

Trofeul Euro 2020 va fi expus, vineri, la Arena Naţională. Primii 2020 de vizitatori vor primi un bilet de tombolă pentru un tricou al naţionalei/ Intrarea, liberă

„Primăria Capitalei, în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal, invită toţi fanii fotbalului să fie prezenţi vineri 15 martie, începând cu ora 11.00, la Arena Naţională, unde vor putea să se fotografieze cu trofeul original al EURO 2020. Cupa Henry Delauney, din argint masiv, pentru care se luptă cele mai bune echipe de fotbal din Europa, va putea fi admirată de toţi microbistii prezenţi, accesul fiind liber”, informează Primăria Capitalei (PMB), printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, la eveniment vor fi prezenţi ambasadorul Bucureştiului la EURO 2020, atleta Gabriela Szabo, campioană olimpică şi mondială, Dorinel Munteanu, Miodrag Belodedici, Răzvan Burleanu – Preşedinte FRF, Radu Vişan – Secretar General FRF, Ladislau Boloni, Gheorghe Popescu – consilier al premierului şi Cosmin Contra – antrenorul echipei naţionale.

„Primii 2020 de vizitatori vor primi un bilet de tombolă, iar a doua zi, prin tragere la sorţi, vor fi desemnaţi 11 câştigători care vor primi câte un tricou al Naţionalei semnat de ambasadorii EURO 2020 la Bucureşti. Bucureştiul este unul dintre cele 12 oraşe care vor găzdui EURO 2020. Este o ediţie aniversară, care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European”, mai arată Primăria.

În Bucureşti se vor juca trei meciuri ale grupei C, pe 14, 18 şi 22 iunie 2020, şi o optime de finală pe 29 iunie 2020. Dacă se va califica, Naţionala României va fi repartizată în grupa C şi va juca cel puţîn două meciuri la Bucureşti.

„Trofeul Henri Delaunay, acordat câştigătoarei Campionatului European de fotbal, poartă numele primului Secretar General al UEFA, care a avut ideea organizării unei astfel de competiţii continentale. Trofeul Delaunay va fi înmânat câştigătoarei EURO 2020 la Londra, după finala de pe stadionul Wembley din 12 iulie 2020”, se mai arată în comunicatul transmis de municipalitate.

NEWS 2.0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *