Uniunea Europeană o dă de gard, dar s-ar putea să se enerveze

Uniunea Europeană a dat-o din nou de gard: de data asta, mai grav, cu războiul din Ucraina. Luni, Consiliul de miniștri de externe (FAC, în Eurospeak) nu a fost capabil să urnească mai departe problema celui de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, fiindcă Viktor Orban, singurul prieten al lui Vladimir Putin din UE, s-a opus la importantul capitol numit petrol. Toată povestea face cu siguranță euroscepticii și putiniștii să-și frece mâinile. Dar s-ar putea să fie prea devreme. Sau degeaba.

Consiliul EuropeanFoto: Martin Bertrand / Alamy / Alamy / Profimedia

Incapacitatea Uniunii Europene de a lua anumite decizii e celebră. De regulă, lucrurile se poticnesc în cele două Consilii cu nume zăpăcitor de asemănătoare, European (al șefilor de state) sau al Uniunii Europene (mai multe tipuri de întruniri ale miniștrilor de resort cu diferite specializări). Acolo, interesele fiecărui stat bat de multe ori interesul comun, pentru simplul motiv că hotărârile importante trebuie luate în unanimitate.

De data asta, a fost Viktor Orban, care a susținut că oprirea importurilor de petrol din Rusia e ceea ce presa sportivă ar numi „o nucleară” pentru economia Ungariei. Orban e însă din ce în ce mai izolat în UE, iar mai important e faptul că valul de solidaritate cu Ucraina și acțiune politică tranșantă se sparge. Sancțiunile vor mai fi discutate, dar au trecut aproape două săptămâni de când trebuiau adoptate.

Era, oricum, inevitabil, la fel de inevitabil ca faptul că războiul din Ucraina nu mai umple în exclusivitate primul ecran al site-urilor, orice s-ar întâmpla pe front. Uniunea Europeană pare că se așază, încet, la loc în propria imagine de organizație complicată și lipsită de eficacitate, în care cuvintele de neînțeles iau locul deciziilor.

Un eșec cu consecințe

Dar nu e deloc așa, iar problema e tocmai Ucraina. Invazia lui Putin a creat o lume bipolară, în care adversitatea ia locul multor tipuri de consens și dependențe politico-economice, ca aceea de gazul și petrolul rusesc. Iar Bruxelles-ul nu e un monolit care să se complacă într-o ineficiență retrogradă. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca Orban să fie fix picătura care umple paharul. Sau una dintre picături.

Cu fix o săptămână înaintea rateului din Consiliul miniștrilor de externe, Emmanuel Macron a făcut vâlvă cu un discurs dedicat Zilei Europei, în care a vorbit despre revizuirea tratatelor europene. Una din probleme este exact unanimitatea necesară pentru deciziile importante, care e obținută mult mai rar decât ar trebui.

Emmanuel Macron are planuri mari. La Bruxelles, i se spune „partenerul senior” din tandemul franco-german, fiindcă Angela Merkel s-a retras. Atâta cât se poate în democrație, a devenit un fel de tătuc al Europei, dar unul tânăr și, se spune, interesat de Bruxelles după finalul celui de-al doilea mandat de președinte al Franței. E destul de clar că un Macron din viitor, devenit președinte al Comisiei sau Consiliului European, și-ar dori o Uniune mai funcțională decât în prezent. Mai ales dacă asta înseamnă mai multă putere personală. Asta se leagă de ideile de revizuire a tratatelor din discursul de la Strasbourg.

Rebranding și partide cu adevărat europene

Acest discurs a avut ca pretext, sau justificare, încheierea Conferinței pentru Viitorul Europei, o consultare publică masivă despre care s-a spus că e pierdere de timp sau de bani. Totuși, din ea au reieșit idei considerate de unii interesante, iar de alții fistichii, ca de pildă un vot comun pentru Parlamentul European, fără separare de granițe.

Asta înseamnă că românii ar putea vota o listă compusă din 27 de naționalități, de la Franța la Croația, atâtea câte sunt în momentul de față în Uniunea Europeană. Dacă adăugăm la asta anunțul de rebranding al partidului lui Macron, din La République en Marche în Renaissance, ne putem imagina cam unde vrea Macron să se îndrepte lucrurile. O Europă în care partide europene „pe bune” reprezintă interesele cetățenilor UE după mecanisme electorale care transcend granițele.

O construcție mult mai aproape de o federație decât asociația de state din prezent. Mai ales că o altă idee menționată de Macron în discurs se referă la dreptul la inițiativă legislativă al Parlamentului European. Care, în momentul de față, funcționează mai degrabă ca un watchdog al cetățenilor raportat la legislația propusă mai ales de Comisie.

Bineînțeles, e mult prea devreme ca să știm în ce măsură o astfel de construcție eurocentrică se va concretiza. E cert însă că Uniunea Europeană nu mai poate rămâne în configurația prezentă ca într-un punct de echilibru, din cauza dinamicii geopolitice globale, care dictează o altă atitudine. Iar inițiativele lui Macron mai au o calitate: funcționează și fără succes total.

Există idei ca suspendările fostului președinte Băsescu, care, dacă eșuează, se întorc împotriva inițiatorilor. În schimb, un „partid european” care reprezintă cetățenii UE din patru, șapte sau zece țări (din 27) e oricum un nucleu politic care produce beneficii, chiar dacă nu ajunge să acopere întreaga Uniune. Comparativ, Partidul Popular European, cel mai mare din Europa în momentul de față, e un „partid de partide”, mult mai lax integrat și coordonat decât construcția ipotetică despre care vorbeam.

Va fi în orice caz interesant de urmărit încotro se îndreaptă lucrurile, mai ales că schimbările sunt dificile. Deocamdată, ca la Bruxelles, ca să abolești principiul unanimității, îți trebuie unanimitate. Revizuirea tratatelor este guvernată de un articol 48 din Tratatul Uniunii Europene, care stipulează exact decizia unanimă. Pe un raționament asemănător, ar reieși că Uniunea Europeană e imposibil de desființat, fiindcă toată lumea trebuie să fie de acord cu asta. Problema e să n-ajungă la muzeu, ca entitate de drept internațional ireproșabilă, cum riscă să ajungă în momentul de față Consiliul de Securitate al ONU.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *