Viktor Orban ar putea vizita Ucraina, dar numai dacă sunt îndeplinite toate condiţile prealabile

Vizita lui Viktor Orbán în Ucraina este posibilă după ce vor fi îndeplinite “toate condiţiile prealabile”, a declarat ministrul ungar de Externe Peter Szijjártó într-un interviu acordat postului de televiziune croat N1.
“Am primit o invitaţie, iar acum trebuie să finalizăm partea tehnică a pregătirilor. După îndeplinirea tuturor condiţiilor prealabile, vizita poate avea loc, dar acum ne aflăm în stadiul de pregătire tehnică. Premierul a discutat recent cu preşedintele Zelenski la Bruxelles. Suntem întotdeauna pregătiţi pentru dialog şi sperăm că dialogul va avea sens. Acum pregătim totul, vom vedea”, a declarat Szijjártó, potrivit United24Media.
Ungaria traversează vremuri dificile economic potrivit Financial Times, deşi a ales să importe gaz rusesc în ruble şi a refuzat să acorde ajutor militar Ucrainei. Dar Ungaria a găzduit şi a oferit îngrijiri refugiaţilor ucraineni, fiind în solidaritate cu ţara atacată de Rusia prin ajutoare umanitare.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.
Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.

Patrick Mouratoglou, scandal monstru: „De ce faceți afirmații false!?” Antrenorul Simonei Halep răspunde acuzațiilor
PROSPORT.RO

Noapte cu peripeții pentru Andreea Bălan! A făcut show în club, iar apoi a luat-o Poliția pe secție ????
CANCAN.RO