
Andrei Viorel Artean Foto: imago sportfotodienst / Profimedia
Fotbalistul lui U Cluj, Andrei Artean (31 de ani), a avut o intervenție telefonică în direct la TV pentru a vorbi despre conflictul cu președintele de imagine de la Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, petrecut la finalul partidei dintre cele două formații, scrie Golazo.ro.
Într-o intervenție telefonică la emisiunea Liga DigiSport, Artean a precizat că i-a transmis lui Cârțu să nu îi mai înjure pe coechipierii săi de familie. Fotbalistul a fost copleșit de lacrimi în timp ce spunea că ambii săi părinți au decedat.
„M-a deranjat ultima declarație și ce s-a zis despre mine. Cred că pe acel video care s-a dat aseară la televizor se vede clar ce îi spun domnului Cârțu.
Se vede clar că îi spun că îl respect foarte mult, dar să nu ne mai înjure de părinți pentru că unii dintre noi avem părinții morți, așa cum îi am eu.
Iar asta m-a deranjat foarte mult. Poate singurul semn pe care i l-am arătat a fost că părinții mei sunt sus, în cer”, a spus acesta.
Mai multe, pe Golazo.ro.