Legea împușcării urșilor agresivi, tot mai aproape adoptare! În ce condiții vor putea fi împușcați – Capital

Ordonanța de urgență care ar permite împușcarea urșilor agresivi din zonele locuite în 24 de ore intră, luni, în etapa avizării la ministere. Urșii care nu pleacă atunci când sunt goniți de oameni și cei care atacă vor putea fi împușcați potrivit documentului intrat azi în dezbatere interministerială.

Proiectul legislativ va fi urmat de o hotărâre de guvern care să modifice legislația curentă. Legea va defini atacul „carnivorelor mari”, cu toate că ursul este un animal omnivor, și procedura prin care vor fi gestionate aceste atacuri. Urșii care se retrag imediat după contact nu ar trebui împușcați, însă cei care nu se sperie vor fi împușcați.

În ce condiții vor fi împușcați urșii?

Ministrul mediului, Tanczos Barna, a explicat, sâmbătă, la Digi 24, care ar fi situațiile în care ursul ar putea fi împușcat: „dacă se află prins într-o capcană autorizată sau intră în gospodării și nu se retrage în prezența omului, se hrănește cu gunoaie în prezența oamenilor și nu se sperie de om, nu se retrage când este gonit, atacă omul sau atacă gospodăria, chiar dacă încearcă omul să-l alunge – în aceste situații trebuie să creăm această posibilitate de intervenție de extragere prin împușcare”, a spus ministrul.

La fața locului, în cazul în care trebuie eliminat un urs periculos, ministrul spune că trebuie să se afle jandarmii, reprezentantul autorităților locale, și un veterinar sau un vânător cu permis de folosire al armei cu tranchilizant.

Conform normelor europene, ursul este o specie protejată și nu ar trebui ucis. Prin derogările de la această Directivă, în România s-au ucis peste 1.500 de urși în ultimii zece ani. Deși o parte importantă a derogărilor este și relocarea urșilor, nu doar împușcarea, majoritatea cazurilor semnalate de localnici în care urșii au intrat în gospodării sau au atacat oameni au rezultat în uciderea urșilor, potrivit Europa Liberă.

„Nu poți știi niciodată”, a pus ministrul, într-un interviu la B1 TV, care urși ar putea fi agresivi. Echipa care ar interveni de urgență prin această nouă ordonanță ar urma să decidă ce să facă în fiecare situație.

În condițiile creșterii numărului de situații în care urșii se apropie de oameni sau locuințe, după cum sugerează creșterea numărului de mesaje RO-ALERT, și organizațiile de protecție a animalelor admit că sunt necesare măsuri, însă acestea se referă la diminuarea condițiilor care îi împing pe urși spre oameni și nu la împușcare, așa cum propune ministrul.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, al cărui mandat presupune protecția mediului înconjurător și ocrotirea biodiversității, argumentează că în cazul urșilor primează protecția vieții umane. Ordonanța de urgență ar opri hrănirea urșilor în apropierea zonelor locuite, ca oamenii să nu îi mai atragă astfel în apropierea caselor.

Sursa foto: Dreamstime

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *