Situația militară din sudul Ucrainei este destul de periculoasă în unele locuri, în timp ce condițiile din est sunt foarte dificile, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-o alocuțiune video la începutul zilei de vineri, potrivit Reuters.
Volodimir ZelenskiFoto: Efrem Lukatsky / AP / Profimedia
Zelenski, vorbind la împlinirea unui an de la invazia rusă, a declarat că forțele pro-Moscova au bombardat din nou orașul Herson din sudul țării, de data aceasta tăind căldura pentru 40.000 de persoane.
„În ceea ce privește sudul – în unele locuri situația este destul de periculoasă, dar trupele noastre au mijloacele necesare pentru a răspunde ocupanților”, a spus el, rezumând evenimentele de pe diferitele fronturi.
„În est – este foarte dificil, dureros. Dar facem totul pentru a rezista”, a continuat el, referindu-se la atacurile repetate ale forțelor ruse care încearcă să captureze regiunile estice Donețk și Lugansk.
Zelenski a declarat că lucrările de reparații în Herson – care este bombardat zilnic – vor continua până când căldura va fi restabilită.
„Și vom reconstrui. Indiferent de ceea ce ar putea face acești teroriști și ticăloși ruși, vom reconstrui și vom restabili totul”, a spus el.